Taranii din judet care, in mod obisnuit, mai fac in gospodaria proprie tuica au inceput sa-si declare la Fisc cazanele. Astfel, daca anul trecut, pe vremea aceasta, nu era inregistrat nici un producator de tuica, de la inceputul anului si pina in prezent, 62 de gospodari au trecut pe la Finante ca sa-si declare alambicurile. Cei mai multi sint din localitatile din partea de vest a judetului, incepind de la Racaciuni, Parava, si pina la Oituz, Bogdanesti, Casin si Manastirea Casin.
Evaziune de 2,2 miliarde pe an, in curtile taranilor
Potrivit estimarilor specialistilor, in judet ar exista circa 500 de astfel de cazane. Estimarea a fost facuta luind in calcul ca, in cele 86 de comune din judet, formate din circa 500 de sate, ar trebui sa existe cel putin un cazan de tuica. Mai bine de 85 la suta dintre acestia refuza, pur si simplu, sa isi declare cazanele cu tuica si implicit sa plateasca accizele de rigoare. La un calcul simplu, cei aproximativ 500 de producatori, estimati ca ar exista in tot judetul, ar comite o evaziune cifrata la circa 2,2 miliarde de lei vechi. „Oamenii au inceput sa ne dea telefoane ca sa ne anunte ca mai sint vreo trei prin sat care nu vor sa se inregistreze. In cazul asta, vom ajunge cu politia sau cu alte institutii, o sa le confiscam cazanele, o sa le facem dosar penal, si pe urma o sa vina singuri ca sa intre in legalitate. Noi vrem de fapt o conformare voluntara, nu tinem sa le facem dosar penal. Daca fac 100 de litri de tuica, nu platesc extraordinar de mult accize la stat. Le ajung 30 de litri pe care sa-i vinda ca sa achite banii la stat, diferenta de 70 de litri de tuica este arhi-suficienta”, a declarat Vasile Soiman, seful vamii din Bacau.
Vamesii sigileaza cazanele
Odata cu inceperea sezonului, angajatii Directiei Judetene pentru Accize si Operatiuni Vamale Bacau vor lua la verificat toate cazanele de tuica din judet. Initial, toti producatorii de rachiu au fost notificati si instiintati in privinta obligativitatii inregistrarii alambicurilor, dar mai ales a cuantumului pe care fiecare gospodar ar trebui sa il achite drept acciza statului. „Am facut comunicari catre primarii, i-am invitat sa ne contacteze in orice problema, le-am explicat ce este acciza si cit inseamna ea ca si valoare, insa observ ca sint destul de putini cei care au inteles de buna voie”, a mai spus Soiman. Cert este ca taranii care nu au intrat in legalitate risca pedepse ce ajung pina la sapte ani de inchisoare, pe linga confiscarea cazanelor si a rachiului detinut. Cei care s-au hatarit sa se supuna legislatiei nu trebuie decit sa se inregisteze la Finante ca producatori de tuica, sa instiinteze apoi vama care va verifica alambicul, il va sigila, iar cind va incepe sezonul producerii rachiului, cazanul va fi desigilat. Abia dupa ce va produce rachiul, gospodarul va declara cantitatea la Fisc si va plati acciza, urmind ca, la final, vamesi sa resigileze cazanul.
nas belit a zis
soimane, la munca, nu la pus bir pe capul bietului si saracului taran ….. stii cata munca este sa faci un litru de tuica ? nu ai de unde sa stii , ca tu ai salariul de sute de milioane si bei numai Whiskey, iti permiti , sa vii sa ma cauti de cazan ca iti rup capul
gandeste prostane de nas belit a zis
Nu el a pus acciza, prostane, ci alesii carora le-ti dat ocazia sa-si faca salarii de zeci de mii de euro. Soiman e doar un functionar care aplica legea. Gandeste un pic, daca ai cu ce, ce draq.