are foto, cod „germ1” – La Historische Stadthalle Wuppertal, artistii romani au concertat in fata a peste 1.500 de spectatori
Peste 100 de artisti din Romania au participat la Festivalul international de muzica sacra din Germania, denumit si „Musica sacra dal mondo”, care s-a desfasurat, timp de mai bine de o saptamina, la Köln, Wuppertal, Solingen si Münster, sub inaltul patronaj al lui Hans-Dietrich Genscher, fost ministru de externe al Germaniei. Manifestarea a fost precedata de citeva spectacole organizate la Oradea si la Onesti, iar editia viitoare a festivalului ar putea fi organizata in mai multe orase din Romania, printre care si municipiul de pe Trotus, motiv pentru care, anul acesta, artistii romani au fost insotiti in Germania si de un reprezentant al „Ziarului de Bacau”.
Artistii romani si-au unit fortele in Germania
La „Musica sacra dal mondo” au participat Orchestra simfonica „Concertino”, a Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, condusa de prof. univ. dr. Dorel Pascu-Radulescu, Corul „Cantores Amicitiae”, al Universitatii de Arte „George Enescu” din Iasi, condus de prof. univ. dr. Nicolae Gasca, precum si orchestra de camera a universitatii iesene, condusa de Bogdan Chirosca. Printre solisti s-au numarat bas-baritonul George Emil Crasnaru, unul dintre cei mai importanti solisti romani de opera si lieduri, stabilit in Germania, soprana Victoria Barsan Goia, din Chisinau (Republica Moldova), care locuieste la Bucuresti, tenorul Cesar Sanchez, din Mexic, care a fost prezent si in Romania, timp de 6 luni, precum si Ioana Doroftei, din cadrul Corului „Cantores Amicitiae”. Doua recitaluri de pian a sutinut si conf. univ. dr. Tatiana Pocinoc, decanul Facultatii de Interpretare din cadrul Universitatii „George Enescu”, care a concertat si la Onesti, inainte de festivalul din Germania. In cadrul manifestarii din Germania, au mai evoluat prof. univ. dr. Aurelia Simion, la pian, si prof. univ. dr. Doru Albu, la clarinet, dar si citiva instrumentisti de la Bergisches Kammerorchester din Wuppertal, alaturi de prof. univ. dr. Joachim Dorfmuller, la orga.
Contact cultural romano-german
In organizarea festivalului s-au implicat o serie de personalitati si institutii din Germania, cum ar fi presedintele landului german Nordrhein-Westfalen si fostul ministru de externe Hans-Dietrich Genscher, Sparda-Bank West, Filarmonica din Koln si Historische Stadthalle din Wuppertal, precum si citeva biserici catolice, evangheliste si luterane. Insa cea mai importanta contributie la organizarea manifestarii a avut-o directorul artistic al festivalului, prof. univ. dr. Michael Beck, din Wuppertal, originar din Romania, unul dintre cei mai mari dirijori de muzica sacra din lume, care colaboreaza de peste 30 de ani cu artistii din tara noastra si care a facut posibil contactul cultural cu Germania si tarile din Occident. Inainte de manifestarile din Germania, profesorul Beck a facut o lunga calatorie prin orasele din Romania, inclusiv la Onesti, iar in cadrul festivalului de muzica sacra a dirijat orchestrele din Iasi, Bucuresti si Wuppertal, alaturi de dirijorii romani.
Interpretii romani si-au dovedit potentialul
In cadrul Festivalului international de muzica sacra, artistii din Romania au sustinut patru concerte la Wuppertal (Historische Stadthalle, Pauluskirche, Luterkirche si Pianohaus Faust), doua la Solingen (la Evangelische Stadtkirche), unul la Koln (Kolner Philharmonie) si unul la Munster (Academische Kirche), la care se adauga si cel de la Oradea. Doua dintre acestea au fost concerte speciale, de binefacere, pentru sprijinirea copiilor aflati in ospicii, unul fiind sustinut la Filarmonica din Koln, in prezenta a peste 1.700 de spectatori, iar celalalt la Historische Stadthalle din Wuppertal, unde au fost prezenti peste 1.500 de spectatori. In repertoriul artistilor romani au figurat capodopera „Requiem”, a lui Wolfgang Amadeus Mozart, din creatia caruia au mai fost interpretate arii si coruri din operele „Flautul fermecat”, „Rapirea din Serai” si „Don Giovani”, dar si lucrari de Gioachino Rossini („Barbierul din Sevilla”), Albert Lortzing („Print si cersetor”) si Giuseppe Verdi („Traviata” si „Trubadurul”), alaturi de lucrari apartinind compozitorilor romani (George Enescu, Sabin Pauta, Viorel Munteanu, Constantin Arvinte si altii).
Prestatia interpretilor romani a fost una de exceptie, care a fost rasplatita cu indelungi aplauze de catre spectatorii germani, mai ales la concertele de la Stadthalle (Wuppertal) si Koln. „Cel de la Wuppertal a fost poate cel mai bun concert pe care l-am dat in viata mea – a apreciat profesorul si dirijorul Michael Beck. Adevarul este ca atit corul, care este unul dintre cele mai bune coruri de camera din lume, cit si orchestra si solistii au fost la inaltime, iar reactia publicului a dovedit ca a fost ceva deosebit. Dupa aceste doua concerte speciale, avem sansa ca, la anul, sa organizam nu doua, ci sase spectacole in toata Germania, incepind de la Munchen”. „A fost o manifestare a artei romanesti peste hotare, in spectacole de o inalta tinuta artistica, apreciata asa cum trebuie de publicul german”, ne-a declarat si profesorul si dirijorul Nicolae Gasca.
Beneficii culturale si pentru judetul Bacau
Cu prilejul organizarii festivalului din Germania, profesorul Michael Beck a facut o vizita in Romania, la Bucuresti, Iasi, Sibiu, Oradea si in alte orase, printre care si municipiul Onesti. Trecerea marelui dirijor prin Onesti s-a soldat deja cu doua concerte, sustinute de Tatiana Pocinoc si Cvartetul „Giocoso”, dar mai urmeaza si altele. Impreuna cu profesorul Beck, la Onesti a venit si Vladimir Patrascu, concert-maestru la orchestra „Concertino” din Bucuresti, impreuna cu o pianista de la Academia de muzica, pentru a pregati un viitor spectacol. De asemenea, editia din 2009 sau 2010 a Festivalului international de muzica sacra ar putea fi organizata in orase din Romania, inclusiv la Onesti, unde ar putea avea loc un concert de gala in fata Hotelului Trotus. Profesorul Beck intentioneaza sa mai organizeze si un spectacol baroc la Biblioteca „Radu Rosetti”, impreuna cu soprana Victoria Barsan Goia, care a fost prezenta la festivalul din Germania. Si in Bacau ar putea fi organizate citeva concerte, mai ales ca profesorul Michael Beck l-a cunoscut, inca din 1981, pe dirijorul Ovidiu Balan, de la Filarmonica „Mihail Jora”, pe care il admira pentru contributia pe care a avut-o in muzica din Romania.
... a zis
asteptam si la noi astfel de evenimente…desi tare ne mai plac manelele!