Consiliul Director al Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR) s-a intrunit, miercuri, 24 august, in Bacau, in salonul Hotelului President. Gazda sa a fost Asociatia Judeteana a Producatorilor Agricoli, care este membra a acestei asociatii profesionale. La sedinta Consiliului au fost invitati si alti reprezentanti ai asociatiilor de producatori agricoli membre ale LAPAR din toata tara si ziaristi.
Agricultorii au analizat consecintele ordonantei de guvern care i-a obligat, in aceasta vara, sa cintareasca cerealele inainte de a fi aduse din cimp in ferma, pe care o considera aberanta, problemele aparute la rambursarea taxei pe valoarea adaugata (TVA), dar si unele probleme aparute in activitatea conducerii FNPAR (Federatia Nationala a Producatorilor Agricoli din Romania), al carei fondator este si LAPAR, si care au dus la disensiuni intre cele doua asociatii profesionale. Pe agenda sedintei s-au mai aflat probleme de vinzarea terenurilor agricole catre persoanele din alte tari, dar si de cultivarea plantelor care intra in categoria organismelor modificate genetic, dupa ce Parlamentul European a transferat responsabilitatea in domeniu guvernelor nationale. Consiliul Director a analizat si posibilitatile si oportunitatea de a convoca, in aceasta toamna, Conferinta Nationala a Agricultorilor din Romania.
Prioritati: vinzarea terenurilor si OMG-urile
Cele mai mult analizate probleme au fost legate de vinzarea catre straini a terenurilor si de cultivarea plantelor considerate ca organisme modificate genetic. Membrii Consiliului au pus, insa, in discutie si situatia sistemului de irigatii din Romania si modul in care statul roman trateaza aceasta problema, dar si situatia sistemului de ajutor financiar acordat de stat agricultorilor sub forma de subventii. Nu au lipsit, insa, nici accentele pe care unii membri ai Consiliului le-au pus pe activitatea din interiorul asociatiei, in special cu privire la activitatea executivului acesteia. „Este important ca intilnirile pe care le avem – au spus unii dintre membrii Consiliului – sa fie dedicate si analizarii activitatii celor cu functii executive, iar reuniuni precum conferintele nationale ale agricultorilor sa sa fie dedicate obiectivelor pe care le avem pentru urmatorul an agricol”.
FNPAR, la loc comanda!
Relatia LAPAR cu FNPAR, deteriorata din momentul in care membrii LAPAR au sesizat ca statutul asociatiei nu mai este respectat, iar in interiorul FNPAR s-au format grupuri de interese, uneori cu tenta politica, a impus Consiliului Director o pozitie ferma si a cerut restructurarea acesteia. „Am cerut conducerii FNPAR – a spus presedintele LAPAR, Nicolae Sitaru – sa respecte prevederile statutare initiale. Conducerea asociatiei s-a cam jucat, insa, de-a statutul si au aparut disensiuni. Trebuie sa aducem conducerea federatiei cu picioarele pe pamint, pentru ca FNPAR este legatura agricultorilor din Romania cu Bruxellesul. Dar, de-a lungul timpului, statutul a fost modificat fara aprobarea Adunarii Generale, deci ilegal. Noi ne-am opus si am fost considerati circotasi, dar acum se pare ca sintem doriti ca parteneri de dialog.” Consiliul Director a hotarit, in acest caz, sa trimita la discutii cu reprezentantii FNPAR o comisie formata din trei membri (Nicolae Sitaru, presedintele LAPAR, fermier in Ialomita, Constantin Bazon, vicepresedinte LAPAR si presedinte al Asociatiei Cultivatorilor de Cereale si Plante Tehnice, fermier in Vrancea, si Marcel Cucu, membru in Consiliul Director al LAPAR, fermier in Braila) si sa solicite convocarea unei adunari generale in a doua jumatate a lunii octombrie.
Organizarea Conferintei Nationale a Agricultorilor 2011 a suscitat si ea dezbateri vii, dar Consiliul Director a hotarit ca aceasta sa aiba loc in jur de 15 noiembrie.
Asupra celorlalte subiecte abordate de agricultori, tratate si pina acum in ziarul nostru, vom reveni.
Lasă un răspuns