La Editura Ateneul Scriitorilor din Bacau a aparut, zilele trecute, o noua si inedita lucrare despre Slanic Moldova, avindu-l ca autor pe publicistul Romulus Dan Busnea. Este vorba despre prima monografie interactiva din istoria statiunilor romanesti, un volum de peste 400 de pagini, intitulat „Povestea unui colt de rai – Slanic Moldova”. Din cuprins (selectiv): O privire de ansamblu; De la Legenda Nemirei la istoria locurilor; Primii ani de existenta ai statiunii; Perioada „La Belle Epoque” – Mari personalitati ale vremii in vizita la Slanic Moldova; Povestea de dragoste a unei femei celebre si corespondenta ei amoroasa; Primul Razboi Mondial – Slanicul transformat in ruine; Reconstructia statiunii (1922-1930; Istorioara bisericilor din Slanic, Cerdac si Ciresoaia; Perioada interbelica – renasterea statiunii; Aspecte de sezon; Al Doilea Razboi Mondial. Soarta Romaniei, discutata la Slanic Moldova; Atractiile Slanicului; Galeria personalitatilor de ieri si de azi din viata Slanicului (prezentare selectiva, in ordinea aparitiei in paginile volumului; Sirul preotilor ortodocsi si romano-catolici, slujitori la Slanic Moldova. „Tin sa precizez de la bun inceput ca aceasta carte nu se vrea a fi neaparat o lucrare stiintifica destinata unui anumit segment al publicului cititor; ea este, asa cum reiese si din titlu, povestea unei mirifice asezari, cu istoria ei, cu oamenii ei, cu problemele, dar şi cu idealurile si realizarile lor, cuprinse intr-o prezentare cronologica, intr-o succesiune de fapte si evenimente petrecute de-a lungul timpului. Conceptul acestei carti a avut la baza in primul rind o datorie morala fata de locul in care am crescut, fata de oamenii linga care traiesc, dar si fata de cei care nu mai sint printre noi, fata de acest loc pe care ni l-a harazit Dumnezeu cu toata dragostea si unde am avut parte de fericite clipe de viata”, a precizat autorul, Romulus Dan Busnea. Lucrarea a beneficiat de sprijinul Primariei si Consiliului Local Slanic Moldova, Parohiei „Sf.Ilie”din Slănic Moldova si a lui Ioan Prajisteanu – directorul revistei Plumb. Cei interesati de aceasta lucrare pot contacta autorul la telefon 0751.626.424, sau e-mail rbusnea@yahoo.com. (O.P.)
Lasă un răspuns