Camera de Comert si Industrie a facut publica analiza anuala „Starea economiei judetului Bacau 2010”. Este singura radiografie atit de completa pe care o face asupra economiei bacauane, an de an, o institutie sau o organizatie de profil si care in acest an se intinde pe mai bine de 100 de pagini. Analiza a fost prezentata de presedintele Camerei de Comert, Doru Simovici, si de directorul general al acesteia, Mihai Tulbure. Astfel de analize sunt realizate de Camera din Bacau, de aproape 15 ani. Documentul poate fi consultat pe site-ul ccibacau.ro, la sectiunea „Documente”.
Din anul 2007, Camera de Comert a inclus in analize si repere ale mediului in care poate fi analizata economia judetului Bacau, cu privire la starea economiei nationale, a economiei Regiunii Nord-Est si, din acest an, si ale economiei mondiale. O analiza si mai completa va fi facuta – a precizat Doru Simovici – la Forumul „Criza si economia Regiunii Nord-Est”, care va fi organizat pe 22 septembrie cu prilejul inaugurarii oficiale a Centrului de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”.
Anul 2010, in coltii crizei economice
Analistii au ajuns la concluzia ca la nivelul anului 2010, pe ansamblu, toti indicatorii economici au inregistrat scaderi in comparatie
cu valorile din 2009. „Au scazut, ingrijorator de mult – a precizat Mihai Tulbure -, spiritul antreprenorial si increderea potentialilor investitori in demararea afacerilor, in prezent neexistind legislatie care sa incurajeze intreprinzatorii. Multi intreprinzatori au preferat sa renunte la organizarea afacerii pe structura de societate comerciala in
favoarea intreprinderilor individuale, a ceea ce se numeste Persoana Fizica Autorizata sau a asociatiilor familiale, pentru a evita birocratia excesiva si presiunea fiscala la care sint supuse societatile de tip
SRL”. Analistii cred ca principalele motive care au condus la realizarea indicatorilor prezentati sint fiscalitatea ridicata, birocratia impovaratoare si controalele excesive, dar si imposibilitatea asigurarii resurselor financiare necesare supravietuirii firmelor, instabilitatea legislativa precum si evolutia nefavorabila a cadrului legislativ. De asemenea, este vorba de cresterea valorii TVA la mijlocul anului 2010 si de inexistenta unor masuri de sprijinire a mediului privat in vederea mentinerii si crearii de locuri de munca tinind cont de situatia creata prin disponibilizarile bugetare din 2010.
Are cineva urechi sa auda?
„Noi facem aceasta analiza in fiecare an – a spus Doru Simovici. De ce? Pentru a-i constientiza pe cei implicati in economie, dar poate mai mult pe cei implicati in administratia locala, care au legaturi in economie, pentru a-i antrena si ai convinge sa aiba o atitudine mai priteneasca fata de intreprinzatorii bacauani. Despre care eu cred ca sint singurii producatori din judet. De aceea trebuie ajutati.”
Analiza face o trimitere la date statistice preluate din diferite surse, pe domenii de activitate economica (agricultura, industria alimentara, industria extractiva si prelucratoare, industria lemnului si industria usoara, dar si constructii, servicii, transporturi, turism si alimentatie publica si comert. O privire este aruncata activitatilor de export si investitiilor straine de capital, dar in mod special intreprinderilor mici si mijlocii.
In maniera cu care ne-a obisnuit, deja, Camera de Comert face, si prin aceasta analiza, o serie de propuneri pentru redresarea starii economice a judetului, culese din propria activitate si, in special, a structurilor de activitate din Camera si a patronatelor judetene. Asupra concluziilor analizei si a masurilor propuse vom reveni, insa, in mai multe articole.
Lasă un răspuns