~2 min lectură • 0 comentarii

Pregatirile pentru Balcaniada de Badminton, la final

Redacția Ziarul de Bacău

La Slanic Moldova, pregatirea Jocurilor Balcanice de Badminton seniori, aflate la cea de-a 50-a editie, a intrat pe ultima suta de metri. Stabilita initial a se desfasura la Onesti si apoi la Tirgu Ocna, competitia a fost mutata in cele din urma, in cea mai buna locatie existenta in zona, respectiv la hotelul de trei stele „Euro Vacanta”, din Slanic Moldova, unitate a Romtelecom-ului condusa de managerul Ioan Munteanu. Ambianta placuta, conditiile excelente de cazare, existenta unei sali polivalente dar si a unei piscine semiolimpice, au fost punctele forte in alegerea locului de desfasurare a competitiei. „Intr-adevar, conditiile existente la Slanic Moldova sint chiar peste asteptari, datorita nu numai dotarilor, dar si a unei bune organizari, care sper ca se va ridica la nivelul pretentiilor cerute de o manifestare de anvergura”, a tinut sa remarce prof.Mircea Agapi, vicepresedinte al Federatiei Romane de Badminton si director al Clubului Sportiv Scolar Onesti. Acesta a mai precizat ca in cursul zilei de azi, va avea o noua intrevedere cu managerul hotelului si cu primarul statiunii, in vederea stabilirii ultimelor detalii tehnice si asigurarii serviciilor de paza si asistenta medicala de urgenta, pe toata durata desfasurarii intrecerilor. La Balcaniada de Badminton de la Slanic Moldova si-au anuntat participarea sase tari: Grecia, Turcia, Serbia, Republica Moldova, Bulgaria si Romania, care vor avea in competitia individuala si pe echipe, un numar de 72 de sportivi. Acestora li se vor adauga 14 arbitri, precum si ceilalti membri ai delegatiilor, oficiali ai ministerelor si institutiilor din teritoriu, reprezentanti ai mass-media. Jocurile se vor desfasura in perioada 23-26 octombrie, zilnic, intre orele 10.00-20.00, cu o pauza programata intre orele 13.00-15.00. Joi se vor juca primele meciuri pe echipe, iar vineri vor debuta intrecerile in probele individuale, care se vor incheia duminica cu finalele si festivitatea de premiere. Simbata, 25 octombrie, la hotelul „Euro Vacanta”, va avea loc si sarbatorirea celor 30 de ani de badminton la Onesti, printre invitati numarindu-se Gabriel Berca, secretarul general al Guvernului, Aron Popa, presedinte al Autoritatii de Audit din cadrul Curtii de Conturi a Romaniei, Claudiu Serban, prefectul judetului, Emil Lemnaru, primarul orasului Onesti, Andrei Serban, primarul orasului Slanic Moldova, alte oficialitati din cadrul Agentiei Nationale pentru Sport. Principalii sponsori ai reuniunii sportive de la Slanic Moldova sint Federatia Romana de Badminton, Agentia Nationala pentru Sport, Primaria si Consiliul Local Onesti si hotelul „Euro Vacanta” din Slanic Moldova.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.