Un barbat a fost omorit si un altul a ajuns la spital, simbata seara, dupa ce au fost atacati de doi vecini in timpul unei petreceri. Citiva locatari ai unui bloc de garsoniere de pe strada Henri Coanda din municipiul Bacau au organizat simbata dupa-amiaza o petrecere. In toiul acesteia, doi vecini, care locuiau cu doua etaje mai jos, au navalit peste petrecareti, pusi pe scandal. Tragedia a pornit, oficial, de la muzica data prea tare. Cei doi agresori, tata si fiu, au inceput sa tipe si sa loveasca in usa garsonierei in care avea loc petrecerea, cerind sa li se deschida. Pentru ca venisera cu scandal, acestora nu li s-a permis accesul in locuinta, fapt pentru care cei doi au lovit usa cu picioarele pina ce aceasta a cedat. Au navalit inauntru inarmati cu un cutit si s-au napustit peste Pavel Duma, un barbat de 38 de ani, pe care l-au batut si injunghiat pina ce acesta a ramas fara suflare. Fratele victimei, Ionel Duma, care se afla pe casa scarii, a incercat sa-si ajute fratele, dar cei doi s-au napustit fara mila asupra lui. Vecinii au asistat ingroziti cum si acesta era injughiat de cei doi barbati care pareau ca-si pierdusera mintile. Incercind sa scape, acesta a intrat in locuinta sa, dar cei doi au navalit peste el. El a reusit sa bareze loviturile ce au urmat cu o plapuma. „Au intrat peste mine in casa, m-au injunghiat de doua ori. Pe fratele meu l-au calcat, apoi, pe cap si atunci a murit”, ne-a spus victima. Vecinii au alertat politia, prin serviciul de urgenta 112, si au chemat salvarea. Medicii de pe ambulanta n-au mai putut face nimic, insa, pentru barbatul de 38 de ani. Fratele decedatului, in virsta de 33 de ani, a ajuns la spital, dar medicii sint optimisti in ceea ce il priveste. „A fost adus la camera de garda a Serviciului de Primire Urgente un pacient ce prezenta plagi injunghiate la nivelul regiunii abdomnale si claviculei drepte. Din investigatiile facute si examenul clinic a fost internat pe Sectia Chirurgie si se afla in afara oricarui pericol”, a spus Ionut Draghin, medic primar in cadrul UPU Bacau. Martorii spun ca muzica a fost doar un pretext, agresorii si victimele erau in conflict de multa vreme si tragedia s-a petrecut din razbunare. „Politistii si procurorii au demarat o ancheta pentru stabilirea imprejurarilor in care a decedat persoana in virsta de 38 de ani si cele in care a fost ranit barbatul de 33 de ani”, a declarat subinspector Narcisa Butnaru-IPJ Bacau. Unul dintre presupusii agresori, Vladut A., cel care a dat loviturile cauzatoare de moarte, a fost prins la doar citeva ore de la petrecerea faptei si arestat pe baza de ordonanta. Cel de-al doilea, Dumitru A., a fost adus in fata instantei ieri si urmeaza a se elibera mandat de arestare pe numele acestuia.
Buddy a zis
Nu cred ca era necesar ca o persoana sa moara, dar si eu am ajuns de multe ori la exasperare din cauza vecinilor care organizeaza petreceri si in mijlocul saptamanii, fara a se gandi ca poate altii merg a doua zi la munca. Politia nu face decat sa le dea un avertisment, ceea ce-i face si mai ignoranti. Citeste mai mult pe blogul lui Buddy!