Proprietarii de locuinte vor fi obligati, de la anul, sa-si asigure imobilele impotriva dezastrelor naturale. Masura se aplica dupa ce deputatii au votat favorabil proiectul de lege privind asigurarea obligatorie a imobilelor impoptriva dezastrelor naturale. Prin urmare, fiecare proprietar de locuinte va plati o prima obligatorie anuala echivalenta in lei a 20 de euro pentru locuintele de tip A, si, respectiv, a 10 euro pentru locuintele de tip B. Se considera locuinta de tip A constructia cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa sau din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si chimic). Locuinta de tip B este acea constructie cu pereti exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic si chimic.
Nu sint luate in calcul de lege si anexele ori dependintele care nu sint legate structural de cladirea in care este situata locuinta asigurata, si nici bunurile din interiorul locuintei. Suma asigurata obligatoriu este echivalentul in lei a 20.000 de euro pentru fiecare locuinta de tip A si a 10.000 de euro, pentru fiecare locuinta de tip B. Despagubirile se vor acorda atit pentru daunele produse ca efect direct al producerii dezastrului natural, cit si pentru daunele aparute ca efect indirect, prin cauze generate de producerea dezastrului. Legea numeste dezastru natural situatiile de cutremur de pamint, alunecari de teren sau inundatii, daca se manifesta ca fenomene naturale. Constructiile cu destinatie de locuinta aflate in coproprietate se vor asigura in baza unui singur contract, indiferent de numarul co-proprietarilor. Legea va intra in vigoare dupa 90 de zile de la adoptarea normelor de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. (Florentin RADU)
GM a zis
Mosule, astia de la ING fac asigurari dinastea?