~2 min lectură 0 comentarii

Cluj: Directorul reţinut de DNA, arestat pentru 29 de zile

Redacția Ziarul de Bacău

Directorul Colegiului Tehnic ‘Napoca’, Niculae Nistor, a primit, marţi, un mandat de arestare pentru 29 de zile, în urma unei decizii a Tribunalului Cluj, după ce el fusese reţinut, luni, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Procurorii DNA Cluj l-au prins în flagrant pe directorul Colegiului Tehnic ‘Napoca’, Niculae Nistor, în timp ce primea suma de 2.000 de euro de la un denunţător, pentru a prelungi contractul de închiriere existent între societatea administrată de denunţător şi liceul amintit, informează un comunicat al DNA remis, marţi, AGERPRES.

‘Contractul avea ca obiect închirierea unei ferme din patrimoniul instituţiei şcolare şi expiră la începutul lunii octombrie 2011.

În schimbul sumei de bani pretinse, inculpatul Niculae Nistor s-a angajat să facă toate demersurile necesare, chiar ilegale, pentru ca societatea denunţătorului să fie declarată câştigătoare la licitaţia ce urma să fie organizată pentru închirierea fermei, precum şi să menţină nivelul actual al chiriei lunare’, se arată în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale emisă de procurorii anticorupţie.

Potrivit sursei citate, lui Niculae Nistor i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, iar, pe data de 19 septembrie, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia.

Niculae Nistor a fost consilier local al PDL, iar ulterior a deţinut o perioadă funcţia de inspector general adjunct al ISJ Cluj.AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.