Sub o alta palarie, dar cu aceeasi Marie in postura de primadona, agricultura autohtona iese din nou la rampa, incercind sa ne convinga de faptul ca inca nu si-a dat obstescul sfirsit, ci continua sa respire, chiar daca o face sacadat, cu sincope de suferinta cronica. Traditionala zi a recoltei, marcata cindva de expozitii triumfaliste organizate pe la mijloc de octombrie prin mai toate orasele resedinte de judete a fost convertita in tirguri ale produselor agricole, prilej pentru producatorii individuali de mic litraj sa-si prezinte si sa-si vinda nu doar roadele muncii lor de un an de zile, dar si dificultatile si doleantele vizavi de politicile agrariene promovate de guvernanti. Tirgul organizat in pietele Capitalei la sfirsitul saptaminii trecute a fost unul din aceste prilejuri, mai ales ca alaturi de ofertanti au tinut sa se afle atit oficialitati administrative locale, cit si de la cel mai inalt nivel, de la presedinte la primul-ministru si ministri. O prima concluzie, formulata de insusi responsabilul cu bunastarea de pe mesele noastre, ministrul Dacian Ciolos, ar putea defini cu exactitate starea de risc de faliment care paste acest sector prioritar al economiei romanesti: noi, romanii, asistam si suntem victimele unui paradox; peste saizeci la suta din oferta si consumul de legume-fructe provine din import, concurindu-i serios pe producatorii autohtoni, care sint pusi in situatia de a nu-si putea vinde produsele si a fi indepartati de pe piata.
Dar lucrurile nu se opresc aici, obligati fiind sa asistam si sa acceptam efecte in lant pe termen scurt si lung: dincolo de fata lor comerciala atragatoare, legumele si fructele de import sint, de fapt, niste bombe biologice care explodeaza neintrerupt pe mesele noastre. Specialistii avertizeaza: aceste produse contin importante cantitati de pesticide care pot provoca diverse forme de cancer. Cu alte cuvinte: ne cumparam boala si o punem pe farfurie, iar costurile nu sint deloc neglijabile; importurile de astfel de produse ne costa miliarde de euro, dezechilibrind grav balanta de plati externe. O povara impusa, dar si asumata pe temeiul unor interese de grup, oculte, din tara dar si din afara ei, care dicteaza regulile si le fac sa lucreze in favoarea lor. Acelasi ministru roman ne mai spunea un lucru indeobste cunoscut de noi toti: legumele si fructele noastre sint, in marea lor majoritate, ecologice; in primul rind pentru ca taranul cu gospodarie individuala, micul fermier, nu poseda resurse financiare pentru a cumpara si administra antidaunatori, apoi pentru ca practicile lui tehnologice, traditionale, asigura calitatile naturale care ne feresc de pericole. L-am completa, reamintind faptul ca politicile protectioniste, in sensul sprijinului financiar acordat acestui segment de producatori, cit si in ce priveste promovarea si sustinerea ofertei indigene de asaltul importurilor, ne-ar putea reechilibra productia, dar si buzunarele.
Consensul teoretic s-ar parea ca exista, dar cel faptic ramine un deziderat. Prezent la Tirgul bucurestean, asa cum ii sta bine primului gospodar al tarii, premierul Tariceanu a fost tinta unei tentative de corupere cu o sticla de palinca maramuresana: astept s-o platiti cu o ordonanta de urgenta prin care sa mai reduceti accizele la spirtoasele noastre si sa mai mariti contingentele, i s-a adresat producatorul satmarean. E prea scump pretul, a replicat primul-ministru; prefer sa achit cash.
Dar lucrurile nu se opresc la produsele vegetale si derivatele lor. Carnea, lactatele, produsele animaliere, in general, au parte de acelasi regim restrictiv, pe fondul dominarii tot mai agresive a importurilor. Cu consecintele de rigoare: platim din ce in ce mai mult pentru a inghiti tot mai mult in sec. Desi potentialul nostru agricol ne-ar permite sa hranim o populatie de circa patru ori mai mare!
Lasă un răspuns