Marturisirea

“Marturisirea” scrisa de prozatorul Sorin Costache si tiparita la Editura Corgal Press nu este o spovedanie cum s-ar putea crede sau banui dupa coperta cartii, cu icoana Maicii Domnului. Este o carte de povestiri si proze, alcatuita nu pe fiorul unor succesiuni narative, ci ca juxtapuneri de momente-imagini cu o mare incarcatura psihologica. E o privire de moralist asupra lumii noastre, uneori ironica, alteori sceptica sau sarcastica, dar totdeauna trista, incatusata in propriile trairi. In multe pagini viata personajelor e traita cu fiorul mortii (”Florarul”,”Marturisirea”, “Ochiul spart”), nu ca postulat metafizic, ci ca o neputinta aproape organica, datorata unor stari sufletesti sumbre. Scriitorul Sorin Costache are o sensiblitate marina, sentimentele sale aflindu-se intr-o agitatie continua, asemenea mareelor, care devin uneori devastatoare. Autorul pare sa-si stapineasca propriile trairi cu ajutorul ironiei, insa in realitate totul se dramatizeaza, capatind un halou de adinca si reala tristete. Asta in pofida faptului ca in primele pagini se urmareste evolutia omului in devenirea sa istorica cu un sarcasm ametitor, constanta ramine tot tristetea. Scriitorul incearca sa scoata la lumina ratiunile ascunse metapolitice ale paradoxalei si atrocei istorii a pradaciunii si lacomiei omenesti. Pentru el istoria, cu marile ei cicluri, se sublimeaza intr-un soi de apucaturi ancestrale, iar dorinta sa este aceea de a deslusi resorturile si temeiurile acestor moravuri, fara a le explica in virtutea rationalitatii. ”Destinul m-a impins, zice autorul, sa aflu ce-i impostura, nelegiuirea, sa invat ce inseamna sa fii om. Dar a fi ucis pe cruce e o gluma macabra”, daca asta s-ar putea numi gluma. Evident trimiterea e la “Fiul Omului”. Sorin Costache creeaza o galerie de personaje inconfundabila, desi fara identitate certa, fiecare consumindu-si destinul sau solitar. Sint figuri greu de uitat, traitoare doar cu sine insusi, motivate de tacere si singuratate. Tacerea, de altfel, este una dintre caracteristicile cele mai tulburatoare ale cartii. “Mintuirea” este o carte tacuta, cu un dialog sumar si arareori prezent. Vorbele, cite exista, sint fie asertiuni filosofice, fie punti intinse intre existentele monadice ale personajelor.

Vasile PRUTEANU