Metode englezesti de predare a stiintelor vor fi aplicate in acest an scolar la Colegiul „Mihai Eminescu” din Bacau de profesorul de informatica Gabriela Trofin, intoarsa din vacanta de vara cu experienta acumulata intr-un stagiu de pregatire in orasul Cheltenham, din Anglia, unde a participat, gratie unei burse Comenius, la cursul european „Sa facem stiinta mai atractiva”. „Dincolo de aspectele teoretice abordate inovator, cursul «Noile abordari in predarea stiintei si tehnologiei – sa facem predarea stiintelor in clasele secundare mult mai relevante pentru piata muncii» si prezentarea curriculumului in stiinta precum si a predarii stiintelor in scolile secundare din Marea Britanie au intregit, prin latura practica, tabloul unui sistem de invatamint cu mult diferit de cel românesc. Vorbim de un cu totul alt climat care deriva, inevitabil, dintr-o relaxare vizibila a cadrului didactic, stimulat nu doar de factorul financiar, ci si de relatiile ce se stabilesc pe verticala in cadrul unitatii de invatamint. Abordarea preponderent pragmatica a finalitatii sistemului englezesc este vizibila prin accentuarea partii experimentale in cadrul planurilor de lectie concepute in echipa. Libertatea, atit a elevului, care este incurajat sa vorbească despre activitatea lui, cit si a profesorului, care decide cit predă dintr-un capitol, tinind totusi cont de programa pentru examen, este un plus al realitatii engleze”, a declarat profesorul bacauan Gabriela Trofin. Cei 27 de participanti la curs, cadre didactice din România, Turcia, Croatia, Finlanda, Italia si Cehia, au participat la un festival al stiintei si au beneficiat pe durata stagiului si de un program de vizite la Muzeul Stiintei si la Muzeul de Stiintele Naturii din Londra. (Laura HUIBAN)
Profesor de la Colegiul „Mihai Eminescu” Bacau, specializat in Anglia
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Pot sa vin si eu marti sa vad o lectie moderna , in stil englezesc?
Am fost la acest curs…la care metode ”englezesti”, te referi oare?!