– o serie de documente audio aparute recent adincesc misterul mortii poetului Cezar Ivanescu – cu doua luni inainte de moartea sa, poetul a inregistrat un material prin care isi prevestea sfirsitul in circumstante nefiresti – in inregistrare Ivanescu lasa „cu limba de moarte” marturia, pentru a fi folosita in descoperirea adevarului ce ar sta in spatele cauzelor decesului sau
In urma cu doua zile, Clara Arustei, fiica adoptiva a poetului Cezar Ivanescu, a trimis Ziarului de Bacau, o inregistrare audio cu vocea scriitorului, in care acesta dezvaluie lucruri uluitoare, inclusiv temerile sale ca va fi „lichidat”. Inregistrarea, realizata la mijlocul lunii februarie, a fost facuta pentru a fi folosita in eventualitatea in care va muri subit pe parcursul disputei cu cei care l-au acuzat de colaborare cu Securitatea, la mijlocul lunii ianuarie 2008. Surpinzator, doar dupa doua luni de la realizarea inregistrarilor, poetul a decedat, dupa o banala operatie de hemoroizi la o clinica din Bacau. Clara Arustei, fiica adoptiva a poetului a inaintat in iunie, plingere la Colegiul Medicilor prin care solicita investigarea cazului, sustinind ca moartea a survenit in conditii suspecte.
„Las cu limba de moarte”
„Nu am facut caz nici de vreo suferinta de-a mea, nici de ceea ce-am petrecut sub comunisti, pentru ca m-au luat la rind democratii. Democratii, vechii comunisti, gen Mircea Dinescu, ajuns presedinte la Uniune (n.red., Uniunea Scriitorilor din Romania), care in 5 ianuarie 1990 mi-a desfacut contractul de munca. (…) Au revenit baietii la putere, aceeasi echipa peceristo-securista, pozind in mari dizidenti si mari luptatori, cu carnetele de partid in buzunarele de la spate, si a trebuit sa iau de la zero lupta cu sistemul, mascat de aceasta data, fireste, mult mai perfid” – spune Ivanescu in inregistrare.
„Am spus foarte multe si am acuzat foarte multa lume, si in presa, cit am facut presa, si in cartile mele scrise dupa Revolutie, despre Marin Preda (Timpul asasinilor), si era foarte clar ca mi-am adunat o liota de adversari care nu aveau sa ma ierte si s-a dovedit foarte clar ca nici nu m-au iertat” – spune, in continuare Cezar Ivanescu.
Pe inregistrarea audio, el spune ca trebuie sa ia legatura cu anumiti securisti care au lucrat in sectia anti-KGB, sperind sa obtina documente prin care sa dovedeasca faptul ca Mircea Dinescu ar fi fost „macar agent dublu”. Cezar Ivanescu mai spune ca se gindeste sa caute protectie „spre a fi pazit in toata aceasta perioada, pentru ca este evident ca viata imi este pusa in primejdie”.
„Vor incerca sa ma lichideze fizic”
„Daca baietii vor vedea ca ajung foarte sus si foarte adinc in problema, este clar ca vor incerca sa ma lichideze fizic” – spune poetul pe caseta audio.
„De aceea este bine sa imprim tot ce tine de marturia noastra pe casete, sa existe o forma de declaratie a mea pe caseta, ca in caz de ceva, Doamne fereste!, sa se poata folosi de casete Clara si sa poata duce lupta mai departe.
Las cu limba de moarte, daca mi se intimpla ceva pe parcursul acestei dispute publice, pe parcursul acestui razboi pe fata, ii rog eu, cu limba de moarte, pe cei care mi-au stat alaturi din prima clipa, Liliana Zaica, Sergiu Andon, Clara, pe toti ceilalti din jurul meu, sa se foloseasca de aceste casete ale mele si sa-mi duca lupta mai departe. Sa nu lase cumva neispravit acest razboi pe care l-am inceput cu nemernicii si sa nu lase sa-mi fie patat numele si patata memoria si opera”.
nu cred ca este de mirare, avem 18 ani de cand suntem condusi de psd. au construit un sistem pe care-l conduc prin institutii si servicii care ar trebui sa fie in slujba noastra, a cetatenilor dar care nu fac decat sa prigoneasca pe toti cei care isi doresc o altfel de romanie.imi amintesc de vorbele lui Constantinescu, ca l-a invins securitatea si cand toti l-am luat in ras. Cum putea fi altfel din moment ce serviciile controleaza totul in tara asta?! Credeti ca basescu este strain de securitate?! daca ma gandesc la faptul ca a fost atasat in belgia pe vremea lui impuscatul si adanc implicat in cazul omar haysam, as inclina sa cred ca doar daca este unul de-ai lor va rezista. grea poveste in romanica noastra plina de securisti.
Cazul mortii poetului Cezar Ivanescu este unul cumplit, reactia de pana acum a autoritatile nu face decat sa ne intregeasca suspiciunile.
Daca tinem cont de starea in care se afla acum Romania, o tara in care aparent troneaza un regim democratic, instituit dupa principii si norme europene, putem conchide ca in Romania se poate intampla tot ce este mai rau… tot ‘ei’ ne conduc. inregistrarea este cel putin bulversanta, un mare poet a fost, dupa o intreaga viata de suferinte fizice si privatiuni de tot felul, ingenunchiat si ucis, probabil, de acelasi sistem retelar de tip mafiot care a generat si suita de mineriadele si tot haosul social, economic si moral din aceasta tara.
Un scriitor care inainte de moartea sa s-a adresat tuturor forurilor competente din Romania si nu a primit raspuns sau si mai grav a primit unul implicit, MOARTEA!
Redau cateva fragmente din multele scrisori pe care Cezar Ivanescu le-a tot scris diferitelor institutii din Romania, in ultima perioada a vietii sale. 1. Fragment dintr-o scrisoare deschisa adresata presedintelui Romaniei domnul Traian Basescu, publicata postum: „Domnule Preşedinte, supun judecăţii şi arbitrajului Domniei-Voastre situaţia inacceptabilă în care mă aflu începând de marţi, 29.01.2008, ora 16 şi agravată continuu, până la paroxism, de o masă de ziarişti, de neoprit în tentativa lor de linşaj mediatic.În 29.01.2008, agenţia de ştiri NewsIn a difuzat o ştire, „scurgere“ din Colegiul CNSAS, conformă căreia subscrisul ar fi primit decizie de colaborare cu Securitatea. Ştirea a fost preluată de toate agenţiile de ştiri şi de întreaga presă românească, mi-a creat un prejudiciu care nu va mai putea fi diminuat sau anulat sub nici o formă şi cu nici o măsură reparatorie şi are o finalitate clară: linşajul mediatic.
/…/
Cred în justiţia română şi ştiu mai bine decât orice securist că viaţa mea e nepătată iar opera mea literară se situează, valoric, la primul nivel de sub opera Maestrului Absolut al literaturii române, Mihai Eminescu. Este cel mai de sus nivel la care poate aspira un scriitor român.
Nu o spun eu, au spus-o alţii, cei care m-au preţuit, Marin Preda şi Nichita Stănescu, Constantin Noica şi Petru Creţia, şi o legiune de alte nume prestigioase ale literaturii române. Nu am probleme neclare, nici cu viaţa, nici cu opera mea, am însă o mare problemă cu ţara mea, aflată, se pare, încă sub ocupaţie. Poate ştiţi dumeavoastră mai bine sub ocupaţia cui. Aştept urgent răspunsul dumneavoastră, pentru ca să mă decid dacă mai rămân în ţara mea sau trebuie, la 66 de ani, să cer azil politic într-o ţară europeană civilizată. Cu speranţa că nu au pierit toţi oamenii de onoare din această ţară, speranţă întărită de semenii mei care s-au ridicat să mă apere, aştept domnule Preşedinte, atât cât sufletul meu îmi va dicta că e demn să aştept. Cu cele mai bune sentimente,
Cezar Ivănescu“ 2. Fragment dintr-o scrisoare deschisa adresata domnului presedinte al USR Nicolae Manolescu, (publicata postum): „Ceea ce mă interesează aici este să va fac evidentă situaţia grotescă în care am fost puşi de lipsa de profesionalism al Directorului de imagine şi comunicare al USR: după primele anunţuri murdare ale presei, din 30.01.2008, Directorul de imagine şi comunicare al USR (ca şi toţi semnatarii ştirii calomnioase, toate mediile etc.) trebuia să acceseze site-ul CNSAS şi să vadă că în 2008 nu este nici un comunicat de presă oficial (nu s-au ţinut audieri, nu s-au dat verdicte etc.), singurul text truvabil fiind Ordonanţa de urgenţă din 6 februarie 2008; concluzia logică: de la agenţia de ştiri NewsIn, locul 1 în topul asasinilor, şi până la ultima publicaţie amărâtă sau post de televiziune (Otv de exemplu) şi până la şi mai amărâta noastră USR, toate se fac complice la acţiunea de linşaj mediatic exercitat asupră-mi timp de o săptămână: a trebuit să declar greva foamei la vârsta de 66 de ani, luni, 4.02.2008, ora 12:00, în Sala cu oglinzi din sediul USR, pentru ca marţi, 5.02.2008, Comitetul Director al USR să dea Comunicatul mai sus citat, eu putând între timp să dau ortul popii: Comunicatul trebuia dat pe 31.01.2008 (conform Statutului USR, cap. 1, art. 1 şi 2) şi fără vreo intervenţie din parte-mi; a trebuit să declar greva foamei la 66 de ani pentru că trăiesc într-o ţară de criminali: o vor plăti, sper… pentru săptămâna de teroare suportată cu viaţa mea…“. 3. Fragment dintr-o scrisoare deschisa adresata Patriarhului Romaniei Preafericutul Daniel (publicata postum): „Suntem într-un ceas greu, Părinte, căci, iată, pleacă de lângă noi oameni pe care i-am iubit şi am uitat să le spunem cât de mult îi iubim şi am greşit căci spunându-le neîncetat i-am mai fi putut reţine lîngă noi… Au plecat pe rând, Ovidiu Iuliu Moldovan, marele actor, George Pruteanu, actor şi el şi personaj shakespearean, şi preot al limbii române şi acum, pictorul Sabin Bălaşa, legat prin opera lui şi prin mâna de ţărână a trupşorului lui de Destinul Moldovei şi al Iaşului de Înalt Prea Sfinţia din scaunul Mitropolitan… Ne doare sufletul, Părinte, ca un obraz de copil pălmuit… De ce atâta moarte în preajma Învierii? Să intonăm Prohodul şi să-i urmăm pe morţi, cu inima uşoară cu cât suntem mai aproape de Înviere? Să rămânem liniştiţi şi să ne bucurăm de prezenţa lucrătoare a celor vii suferinzi de boli grele şi necruţătoare dar rămânând în destinul lor, torturaţi fizic şi înfruntând tortura fizică, încarnarea diavolului spre a-şi lumina chipul să privească icoanele luminate de lumânări din bisericile Iaşului nostru cel plin de biserici şi de muzee…/…./Greşesc dacă, după Înviere, îmi arăt faţa de Înger Cumplit, de Înger cu Armură, cum m-a pictat marea pictoriţă Aurelia Călinescu, şi dau ia-ma-n diavoli să le rup gâturile? Să le iau tot ceea ce au şi tot ceea ce sunt şi să-i fac surcele, să ardă mocnit la cazanele de smoală din Iad în care tot ei or să fiarbă?Şi dacă greşesc, Preafericite, şi persist în greşală chiar peste povaţa Preafericirii Tale de a nu persista, se dă osândă grea pentru aşa greşală?Spre un exemplu, pot fi obligat să citesc în eternitate poemele lui Dan Deşliu publicate înainte de 1989, la Editura „Minerva“, în colecţia Bpt, cu prefaţa lui Nicolae Manolescu, exultând în faţa versurilor deşliuene:
Să ne strîngem ura stivă
Şi să facem colectivă!Nu s-ar putea, Preafericite, osândă mai uşoară, să zicem o Veronica Porumboiu sau o Maria Banuş, sunt totuşi fete, cu fetele trece timpul mai uşor şi Paolo Malatesta era de aceeaşi părere, ca şi drăguţa Francesca da Rimini: Nessun maggior dolore che ricordarsi del tempo felice nella miseria…
What is a man, Preafericite?Nu e voinţa lui Dumnezeu în el, dacă el simte în el adânc pe Domnul?Rămânem azi lângă cei vii şi înfruntăm totul, batjocura şi praştia Destinului, sau o pornim pe urmele acelor care au coborât în Moarte cum Domnul Nostru Iisus Hristos s-a coborât la rându-i printre morţi?În braţele Tale, Doamne, îmi pun Sufletul!“
4. Scrisoarea deschisa adresata domnului ambasador si presedinte al USR Nicolae Manolescu si domnului presedinte al Romaniei Traian Basescu (scrisoare deschisa ramasa fara un raspuns oficial, cu toate ca legea petitionarii specifica in mod clar ca termen legal 45 de zile): Domnule Preşedinte Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită tuturor agenţiilor de presă şi publicaţiilor româneşti notificarea care urmează. Fără nici un temei legal, Mircea Dinescu (soldat fruntaş după propria-i declaraţie în presă), membru în Colegiul CNSAS, membru al USR, m-a denigrat în continuare, vineri 1.02.2008, la postul de televiziune Realitatea în emisiunea Tănase şi Dinescu afirmând textual că, în 1961 aş fi semnat un angajament de colaborare cu Securitatea. După mineriada din 14 iunie 1990, când am fost bătut cu bestialitate de aşa-zişi mineri în centrul capitalei şi după campania de presă murdară şi denigratoare din 2005 când am candidat la funcţia de preşedinte al USR, este a treia oară când se încearcă asasinarea mea. De aceea am hotarât ca începând de luni, 4.02.2008, ora 1200, să declar greva foamei la sediul USR, Calea Victoriei, nr. 115, în Sala cu oglinzi, grevă pe care nu o voi înceta până când nu voi obţine următoarele: 1. o declaraţie fără echivoc din partea domniei-voastre din care să reiasă că nu sunteţi implicat în această murdară „făcătură“ (deoarece se colportează indicii privind conivenţa d-voastră cu Mircea Dinescu: faptul ca i-aţi dat votul decisiv, anul acesta, la Botoşani, pentru a obţine Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ defavorizându-l astfel pe marele poet Cristian Simionescu; faptul că Mircea Dinescu se afla la Paris, ca şi d-voastră, la începutul campaniei de denigrare, afirmând că nici nu mi-a văzut dosarul, nici nu a votat, pentru ca, brusc, în emisiunea Tănase şi Dinescu să afirme că am semnat etc.; indiciile sunt numeroase dar nu doresc la rându-mi să mă las intoxicat de ştiri fără temei şi de aceea v-am cerut această declaraţie pentru a nu vă implica nici pe d-voastră, nici USR în această afacere). 2. excluderea din Colegiul CNSAS a lui Mircea Dinescu pentru ilegalitatea flagrantă comisă faţă de persoana mea. 3. dosarul meu personal de la CNSAS să-mi fie adus la USR, audierea mea să fie publică şi la ea să aibă acces presa şi orice alte persoane ar fi interesate şi bineînţeles verdictul să fie comunicat în aceleaşi circumstanţe. 4. membrii Colegiului CNSAS să vină însoţiţi de propriile dosare personale de la CNSAS, de CV-uri şi de livretul militar, căci existând precedentul periculos cu Mircea Dinescu [soldat fruntaş la Securitate], este firesc să am suspiciuni şi în privinţa celorlalţi membri ai Colegiului CNSAS. 5. O sancţiune, care veţi crede de cuviinţă, din partea USR pentru Mircea Dinescu şi demararea unei anchete reale privind activitatea lui Mircea Dinescu în perioada în care a fost preşedinte al USR”.
Cate ceva din ultima perioada a vietii poetului Cezar Ivanescu. Asteptam ca institutiile abilitate ale statului roman sa faca lumina in acest caz cutremurator incheiat cu moartea unui mare scriitor roman.
In ce tara traim?! Incep sa cred ca eram mai in siguranta pe vremea comunistilor, macar pentru faptul ca atunci stiam ce avem voie si ce nu. Acum suntem mult mai atent supravegheatin si sub „umbrela” democratiei se fac tot felul de faradelegi fara ca nimeni sa fie raspunzator. Credeam ca au un singur scop, banul dar la fel de mult ii intereseaza sa ne si manipuleze mintile.
Cutremuratoare coincidenta ca in paginile aceluiasi ziar sa fie prezentate doua cazuri similare, NICOLAE LABIS si CEZAR IVANESCU! Sa fie o pura coincidenta? Au fost amandoi asasinati?! Dumnezeu sa-i odihneasca!
Din prima clipa mi s-a spus ca Cezar Ivanescu a murit precum Labis, atunci eram sub impactul socului, in timp am inceput sa inteleg ce insemna acest enunt, da, Cezar Ivanescu a murit ca Eminescu, ca Labis si sper ca sirul moldavilor de geniu omorati cu zile sa se sfarseasca aici.
Imi pare rau, dar nu am auzit de acest poet! In primul rand dupa Eminescu? N-as crede! I-ar daca l-a facut lumea informator sau mai bine zis CNSAS-ul de ce nu a contestat in instanta? Oricum….condoleante familiei!
stati linistit:ca contestat, numai ca a fost nevoit sa lupte cu un zvon si sa conteste un zvon, intrucat institutia numita cnsas-ul nu a dat absolut nimic, nici macar un banal comunicat de presa, dar pentru linistea sufletului dvs consultati monitorul oficial si listele cnsas si orice alta organizatie mai doriti dvs.
In alta ordine de idei ignoranta sau lipsa noastra cunostinte intr-un anume anume domeniu nu inseamna ca acel domeniu nu exista, daca veti dori cu adevarat sa va informati veti afla, cu usurinta veti afla din vorbele lui C. Noica, lui Marin Preda, lui Basarab Nicolescu, lui Nichita Stanescu, lui Besnik Mustafaj si multi, multi altii.
Si desigur nu uitati ca aici vorbim si despre o crima la comanda, un asasinat, si acesta ramane un asasinat indiferent daca vorbim despre un potential Shakespeare sau doar despre Blaga.
Cezar Ivănescu (n. 6 august 1941, Bârlad – d. 24 aprilie 2008, Bucureşti), personalitate de excepţie a culturii române, poet, dramaturg, traducător şi director de editură român.
Provenind dintr-o ilustră familie de intelectuali moldavi, nepot al marelui lingvist Gh. Ivănescu, rudă cu Octav Onicescu, Cezar Ivănescu a dus mai departe blazonul genialităţii familiei sale.
A absolvit Facultatea de Filologie din Iaşi. Redactor la Luceafărul, îndrumă în anii ’80 cenaclul „Numele Poetului”, frecventat de tineri scriitori precum Gabriela Creţan, Mircea Şoncuteanu, Florentina Vişan, Delia Dună, Tiberiu Dăioni, Ioana Bălan,Valeriu Mircea Popa, Dan Oprina, Mihaela Muraru-Mândrea, Mircea Drăgănescu, Petruţ Pârvescu.
Cezar Ivănescu îşi face debutul poetic în ziarul Flacăra Iaşului (iunie, 1959). În anul 1968 îi apare volumul de debut Rod (Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968), eveniment editorial de excepţie despre care criticul N. Manolescu scria în Luceafărul” (nr. 51/1968): „Când în proză se va debuta cu cărţi de valoarea Rodului lui Cezar Ivănescu, vom putea vorbi nu de o evoluţie, ci de o adevărată revoluţie“.
Debut în teatru (1969), cu piesa Mică dramă, care se joacă la Teatrul „Al. Davila“ din Piteşti, fiind montată „într-un spectacol coupé“ cu Vin soldaţii de Gheorghe Astaloş, în regia lui Radu Boroianu. Din 1968, îl găsim profesor de limba şi literatura română în Ardeal şi Moldova, apoi redactor la Almanahul literar al Uniunii Scriitorilor şi la revista Argeş din Piteşti (1969–1971, de unde a plecat prin demisie, în semn de protest la faimoasele „teze din iulie 1971”), şomer, redactor cu jumătate de normă la revista Luceafărul (1974–1984). Pe 10 iulie 1984, devine redactor cu normă întreagă al revistei Luceafărul (până la data de 1.03.1990 când, ca urmare a aplicării Deciziei nr. 263, din 10.02.1990, luată de conducerea USR prin domnul Mircea Dinescu, îi este desfăcut în mod ilegal contractul de muncă).
În anul 1971 începe spectacolele de muzică şi poezie, cu propria-i orchestră numită „Baaad“, preludiu la capodopera sa poetică de mai târziu intitulată La Baaad.
În anul 1975 îi apare volumul Rod III, despre care Marin Preda afirma:
„Am citit volumul lui Cezar Ivănescu în redacţia editurii Cartea Românească. Din zecile de volume de poezie care ne vin, deodată am auzit o voce obsedată de un singur sentiment cântat cu o mare adâncime şi forţă de expresie… Cititorul poate fi şocat de unicitatea sentimentului, dar în cele din urmă câştigat şi emoţionat. O adevărată voce de mare poet“.
Insolitul personalităţii sale este izbitor prin aceste manifestări. Cezar Ivănescu reînvia printr-o formulă modernă, sincretismul baladesc medieval al poeziei şi muzicii. A creat muzică şi a cântat propriile versuri, dar şi poeme de Pindar, Rutebeuf, François Villon, Lorenzo de Medici, Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe, Henri de Regnier, Mihai Eminescu şi George Bacovia. I se tipăreşte la Editura Minerva antologia de poezie românească sub titlul Cântecul amintirii (1978), cuprinzând poeţi de la Dosoftei la Dumitru M. Ion. Prefaţează celebrul roman al lui Louis F. Céline, Călătorie la capătul nopţii (Editura Cartea Românească, 1978), în traducerea soţiei sale Maria Ivănescu, tălmăcire căreia i s-a decernat Premiul pentru traducere al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Traduce din franceză, împreună cu Maria Ivănescu, lucrarea lui Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-han (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980).
De la Păltiniş, Constantin Noica îi împărtăşeşte gîndurile despre La Baaad şi Muzeon, ca şi despre traducerea din Mircea Eliade, scriindu-i la 8 martie 1980. În vremea cenzurii, poetul avea obiceiul să transcrie de mână, pe volumele dăruite cu dedicaţie, versurile cenzurate.
Noica îi mulţumeşte pentru următoarele stihuri din Rosarium (Muzeon):
! stau în pământul sterp fără noroc,
cadavrul mi-l îngrop şi mi-l dezgrop,
gropar al vieţii mele fără viaţă
trăită-n scârbă, în dezgust şi greaţă,
plătit cu Timpul care mă omoară
dator vândut celui ce mă plăteşte
din groaza mea nu pot ieşi afară
cum Soarele arzând se osândeşte!
Pe drept cuvânt Constantin Noica apreciază strofa ca fiind extraordinară, identificând în lirica lui Cezar Ivănescu „o experienţă gravă“, cu o profundă intuire a sacrului. În anul centenarului morţii lui Mihai Eminescu are gata pentru tipar un volum cu poeme închinate „Marelui său Maestru în absolut“ (1989), dar cartea este respinsă de diriguitorii editurii Cartea Românească.
La 10 decembrie 1989, forţează, de aceea, organizarea unui spectacol de muzică şi poezie sub genericul Doina, închinare lui Eminescu, la Casa de cultură „Mihai Eminescu“ din Bucureşti. În noaptea de 21 spre 22 decembrie, la Radio „Vocea Americii“ i se recită premonitor Doina despre Fiara cea Apocalipsă şi despre marginalizarea poporului român.
Continuă împreună cu soţia sa Maria Ivănescu, seria de traduceri din Mircea Eliade cu volumul Eseuri (Mituri, vise şi mistere şi Mitul eternei reîntoarceri) apărut la Editura Ştiinţifică, în anul 1990. La 14 iunie 1990 este victima mineriadei. În urma agresiunilor extrem de dure, fizice şi psihice suferite îşi revine greu după o lungă boală. „Surprinzător, «revoluţia» nu pune capăt marginalizării lui Cezar Ivănescu; Drumul crucii continuă o dată cu al poporului român, minţit şi jefuit de speranţe. Nu aderă la mentalitatea clipei, necrezând că foştii comunişti Ion Iliescu, Mircea Dinescu ş.a. pot deveni peste noapte «revoluţionari» şi «democraţi»”. (Theodor Codreanu, Tabel cronologic la volumul Efebul de la Marathon, Editura Minerva, 2000)
În anul 1994, îi apare volumul Sutrele Muţeniei (Editura Princeps, Iaşi), cu o prefaţă semnată de Petru Creţia, Pentru Cezar Ivănescu, din care reproducem:
„De aceea vom zice, astăzi şi mereu că ne aflăm în timpul bun şi sfânt şi vechi cât noi al poeziei româneşti. Şi că ne mai aflăm spre bucuria şi cinstea noastră, alături de unul dintre cei mai puri şi mai sfâşietori reprezentanţi ai poeziei româneşti, Cezar Ivănescu, poeta magnus. Şi îl vom mai numi biruitor, pentru că, prin lungul şir din veacuri al poeţilor români, câţiva cu nume sfinte nouă, alţii, mulţi, pe veci fără nume, noi, ca neam, am biruit prin vreme şi obidă, prin însângerările şi tina istoriei. Am biruit, ca puţini alţii, înfrângând tot ceea ce ne tăgăduia.“
În anul 1995 tipăreşte la Editura Helicon din Timişoara antologiile Jeu d’Amour şi Doina.
I se decernează Premiul Serilor de poezie de la Vânători-Neamţ pentru Opera Omnia. Apoi, în anul 1996, îi apare cartea Pentru Marin Preda.
„Truda aşternerii pe hârtie a cuvântului e o asceză, truda neîntreruptă, de o viaţă e o călugărire, o femeie care-ţi vine în chilie şi-ţi îmbăiază trupul cu trupul ei de mir, e un dar al lui Dumnezeu, nu un păcat, e doar paharul cu ichor divin pe care Domnul ţi-l îmbie şi-o să-ţi îmbie şi-acel crunt pahar ce nu se poate trece de la tine, până atunci te du prin întuneric spre o chilie luminată pe-a cărei uşă scrie: o mie de călugări, o mie de religii, el e acolo, înăuntru, cu un cărţoi imens în faţă şi-l răsfoieşte curios ca o femeie, cam bună carte, pergamentul lumii, Cronica Akaşică…”. (Cezar Ivănescu, Pentru Marin Preda)
Semnează împreună cu Maria Ivănescu, traducerea din limba franceză, Blaise Pascal, Cugetări, text integral, 1998, Editura Aion. Susţine spectacolul de muzică şi poezie Rosarium (1998).
La 15 ianuarie, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani i se decernează Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pe anul 1999. I se conferă titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani. Tot în anul 2000 susţine spectacolul de muzică şi poezie Doina, închinare lui Eminescu. Gavril Ţărmure din Bistriţa şi „Societatea de Concerte“ îi produc, în acelaşi an, primul CD şi prima casetă cu fragmente din spectacolul Doina, închinare lui Eminescu.
Cezar Ivănescu a făcut greva foamei în anii ’60, ca student în Iaşi , al Facultăţii de Filologie în semn de protest pentru că a fost exmatriculat din facultate şi exclus din Cenaclul Facultăţii de Filologie. A mai făcut greva foamei în 1983, în redacţia revistei Luceafărul în semn de protest împotriva cenzurii comuniste care îi pregătea pentru a îi fi topită cartea de poeme Doina. A făcut din nou, 7 zile greva foamei în 1986, până când a fost spitalizat în stare critică la Spitalul de Urgenţă cu o greutate de doar 45 de kilograme, în semn de protest împotriva autorităţilor comuniste care i-au interzis Cenaclul „Numele Poetului”. A făcut greva foamei şi în 5 ianuarie 1990 în semn de protest pentru faptul că M. Dinescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, i-a desfăcut contractul de muncă (de la revista Luceafărul) în mod ilegal.
…! iar eu m-am rătăcit prin lume
şi de pe-acum abia mă port
şi îmi fac murgul numai spume
şi prin cetăţi mi-l strig pe nume
pe blîndul meu, frăţânul mort !
! că nu mai poate ţine Viaţa,
numa-n cîntarul celui Rău;
în Baaad coboară ceaţa
şi urlu: Frate, dimineaţa
roua-i de sânge: Trupul tău !…
Fratele Nostru Soarele (Treapta a doua. Taina nunţii)
Cezar Ivănescu a fost propus de două ori la premiul Nobel pentru Literatură. În 16 aprilie 2008, la propunerea lui Besnik Mustafaj (fost Ministru de Externe al Albaniei şi editorul poetului în limba albaneză), lui Cezar Ivănescu i se propunea, din nou, depunerea candidaturii la Premiul Nobel din partea Albaniei. Aceleaşi demersuri erau începute şi de Asociaţia Scriitorilor Români din Canada.
De asemenea cu câteva zile înainte de sfârşitul neaşteptat şi pe deplin tragic al poetului îi apare un amplu interviu în cotidianul Shekulli (Tirana, Albania), în care declara:
„Am sânge turc, grec, albanez şi român. De la turci am luat nebunia, de la greci inteligenţa, de la albanezi curajul şi de la români puterea de a îndura.“
Din anul 2000 şi până la moartea sa a condus Editura Junimea din Iaşi.
Nu aveti protectie la introducere de comentarii. Eu am rabdare. Voi introduce acelasi comentariu pana cand precizati sursa!
Nu e clar? Sursa e Wikipedia! Sa-mi fie scuzata ignoranta dar….mai bine nu mai spun nimic! D-zeu sa il odihneasca in pace!
Multumesc tuturor acelora care au preluat mesajul de dincolo de moarte al Poetului Cezar Ivanescu.
Stiu ca si-au asumat anumite riscuri si ca demersul lor este realmente unul jurnalistic.
Totodata, semnalez reactia firava (aproape inexistenta) a tuturor celor implicati in presa, jurnalisti si nu numai, care imi reconfirma faptul ca amploarea atacului declansat in 29 ianuarie 2008, ora 16, nu putea fi decat o consecinta a unui subtil plan de linsaj mediatic, asa cum a si scris si a si tot semnalat, pana la strania sa moarte, Cezar Ivanescu. Avalansa media care s-a pornit atunci asupra sa si care s-a propagat cu viteza luminii a avut ca o consecinta directa, dramatica si socanta chiar moartea scriitorului.
Atacul a inceput printr-o asa-zisa informatie livrata pe piata-media de agentia NewsIn, parte a grupului Catavencu, informatie-’bomba’, in fapt nebazata pe nimic, doar pe o ’sursa’, repede autodivulgata si autodeclarata ca fiind la Paris, si s-a sfarsit cu moartea scriitorului, o moarte survenita in conditii suspecte si dupa un scenariu asemanator celui al mortii Patriarhului Romaniei.
Documentele scrise si cele audio ramase dupa moartea scriitorului sunt cutremuratoare, cutremuratoare si de neinchipuit, cum de neinchipuit si de neacceptat devine si faptul ca o persoana publica, un scriitor, un om de o certa valoare a fost, in plina democratie si intr-o tara in care domneste cel putin in mod aparent un regim bazat pe niste principii moderne si europene, supus unor chinuri si umilinte de tipul celor din crunta perioada stalinista (ba chiar si mai rau, Soljenitin a scapat totusi cu viata strigand dupa ajutor, in Romania moderna si europeana iti poti striga dreptatea in pustiu, si ziua si noaptea, pana la moarte, cu trupul insangerat, speranta nu mai exista!)
Mi se pare cumplit ca la 20 de ani de la o revolutie si de la schimbarea unui sistem profund antidemocratic si abuziv cu un altul, cu aparente democratice, sa se petreaca astfel de drame. Este cumplit si inuman ca o persoana sa nu aiba alta sansa de a-si apara numele, demnitatea, opera, decat inregistrand casete audio pentru momentul in care ‘ei’ vor fi reusit sa il lichideze.
Repet si intaresc cele afirmate spunand ca Cezar Ivanescu este un scriitor de o valoare coplesitoare, si nu pot intelege cum de a fost cu putinta ca in loc de binemeritatii lauri sa primeasca otrava, in loc de recunostinta, injurii, in loc de omagiu doar moarte.
Ar mai fi de amintit drepturile unui cetatean liber, scriitor si membru al USR: dreptul la demnitate, dreptul la prezumtia de nevinovatie, dreptul la viata, drepturi protejate si prin apartenenta la aceasta uniune de creatie, ar mai fi de pomenit faptul ca USR este condusa de un ambasador UNESCO al Romaniei la Paris si de un ministru in functie al guvernului Romaniei… daca acesti domni nu au dorit sau nu au fost capabili sa raspunda, macar formal, scrisorii adresate de Cezar Ivanescu in data de 4 februarie a.c., daca acesti domni nu au dorit sa aplice prevederile propriului statut (sublime, neaplicate, asadar inutile!), daca acesti domni nu au putut apara sau nu au dorit sa apere, in deplin cadru legal si staturar, un membru al organizatiei pe care o conduc, atunci cum pot acesti domni indrazni macar sa reprezinte o tara si sa guverneze o natie?
Prin felul lui direct de a divulga adevaruri incomode, Cezar Ivanescu si-a facut cohorte de dusmani. Dupa asa-zisa revolutie (de fapt, un transfer de putere de la un clan securist la altul), principalii lui inamici lui au prins osanza, si-au sporit fortele si s-au organizat intr-o retea subterana functionand dupa principii mafiote – astfel incat luptatorul solitar care a fost Cezar Ivanescu n-a mai avut scapare. Dupa furibunda campanie mediatica dezlantuita impotriva lui in ianuarie-februarie a.c., cu scopul de a-l scoate din arena publica, de a-l nimici moral si social, pentru ca poetul a continuat sa se apere cu disperare ( intentionand sa-i actioneze in instanta pe toti cei implicati, in frunte cu Mircea Dinescu si agentia NewsIn ) s-a trecut la punctul al doilea al planului: suprimarea sa fizica. Executia a avut loc in „fabrica mortii” de la Bacau, iar calaul a purtat cu aceasta solemna ocazie manusi albe si a lucrat adanc cu bisturiul (desi alta fusese intelegerea cu pacientul: fara sange, fara cutit). Secondat, fireste, de un expert in dozarea otravurilor (cu efect garantat letal), medicul anestezist.
Sa fie oare o intamplare faptul ca dr. Palade – de fapt casapul cu acest nume – se invarte prin aceleasi saloane elitiste ca si dl. Andrei Plesu? Nu vreau sa insinuez ca dl. Plesu ar avea vreo legatura cu moartea lui Cezar Ivanescu, nu am asemenea informatii, asadar nu pot s-o afirm. Dar printre amicii apropiati ai dlui Plesu se numara si Dinescu Mircea – Calomniatorul (acesta fiind unul din atributele Diavolului). Ergo: dr. Palade, care se intretinea cordial cu Plesu, avea cu siguranta si contacte interpersonale cu Dinescu, dat fiind faptul ca frecventau acelasi cerc.
Si tocmai acest sinistru dr. Palade l-a operat pe poet.
P.S. „Dezvaluirea”privind asa-zisa colaborare a lui Cezar Ivanescu s-a imprastiat cu viteza focului care cuprinde o miriste, fiind preluata de toate canalele (corect spus!) mediatice. Numai revista Rebus si publicatiile pentru adulti n-au mentionat-o. In aceeasi perioada, intr-un ziar din Iasi era divulgata calitatea de colaborator a lui Emil Brumaru – calitate pe care, dupa stiinta mea, acesta n-a negat-o niciodata. Nicio alta publicatie nu a preluat-o. Cu exceptia ziarului iesean, nimeni n-a comentat cazul, care a fost astfel musamalizat. Repede si eficient. Nu stiu daca e vreo coincidenta intre aceasta rapida stingere a scandalului, avandu-l pe Brumaru drept protagonist si faptul ca el este unul dintre indivizii agreati de Manolescu – cu rubrica permanenta in Romania literare si publicat in conditii de lux la Cartea Romaneasca, fieful lui Niki si al acolitilor sai.
Dar de ce il indrageste atat Manolescu pe turnatorul Brumaru? Ei, aici sa va vad cum stati cu logica.