Centrul de Informare Europeana „Europe Direct” Comanesti, Politia Comanesti – Politia de Proximitate, in colaborare cu Colegiul Tehnic „D. Ghika” organizeaza, in aceasta perioada, o campanie de informare si constientizare a elevilor din orasul Comanesti despre violenta in scoli, un fenomen tot mai des intilnit in scoli. Astfel, a realizat un chestionar cu intrebari din care sa reiasa nivelul de cunoastere a riscurilor si combaterii violentei in scoli. „Elevii au putut sa isi evidentieze creativitatea intr-un mod educativ asupra non-violentei in scoli, prin realizarea de pliante sau brosuri. Ei au participat la un concurs, unde si-au prezentat lucrarile, iar pliantul care va fi desemnat cistigator va fi promovat in mass-media, iar scolile vor primi lucrarea premiata ca fiind cel mai bun exemplu de lupta impotriva violentei in scoli”, a declarat Narcis Jitaru, ofiter de presa al Centrului „Europe Direct” Comanesti. Astazi, 31 octombrie, cu incepere de la ora 12.00, saptamina de campanie se va incheia cu o dezbatere in sala de festivitate a colegiului, unde vor participa reprezentanti ai institutiilor de invatamint, primarul orasului – Viorel Miron, reprezentanti ai Inspectoratului de Politie Judetean Bacau, Inspectoratului Scolar Judetean Bacau si Ionut Iftimoaie, sportiv roman cu numeroase gale Local Kombat cistigate, nascut in Comanesti si distins cu titlul de Cetatean de Onoare al orasului. (Romulus Dan BUSNEA)
Asauan a zis
Foarte bine,doar asa se mai poate da peste nas unora care cred ca sunt zmei si parinti sa-si aduca aminte de educarea copiilor,care le lipseste cei 7 ani de acasa.Dar cred ca tineretul care nu are buna educatie,la fel le lipseste si parintilor.Ar trebui sa faca un pachet de intrebari si pentru parinti,pentru-ca de acasa pleaca tineri la scoala s-au la distractie si de acolo trebuie sa plece in primul rand cu cuvintele de educare.