Clubul Liberal Onesti organizeaza, simbata, 29 octombrie, o sesiune omagiala prilejuita de implinirea virstei de 90 de ani de catre Majestatea Sa, Regele Mihai de Romania. Manifestarea se va desfasura la Biblioteca “Radu Rosetti”, de la orele 12,00, iar invitatul de onoare este prof. univ. dr. Vlad Nistor, decanul Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti si presedintele Institutului de Studii Liberale “I. C. Bratianu”. Conducerea PNL Onesti a apreciat ca exista motive temeinice pentru organizarea unei astfel de manifestari. “Liberalii, ca membri ai unui partid care a contribuit direct si esential la formarea statului modern roman, s-au dovedit, in intreaga istorie a partidului, consecventi in respectul fata de istoria nationala si in apararea valorilor democratiei – se precizeaza intr-un comunicat al Biroului de presa al Organizatiei Municipale Onesti a PNL. Din aceasta perspectiva, avind in vedere ca in data de 25 octombrie 2011 Majestatea Sa Regele Mihai I de Romania a implinit venerabila virsta de 90 de ani de viata, liberalii onesteni considera ca este potrivit ca organizatia locala sa marcheze acest eveniment organizind o dezbatere care sa reliefeze personalitatea Majestatii Sale si rolul jucat in momente importante ale istoriei noastre. Sint invitati sa participe la eveniment toti cei care iubesc istoria Romaniei si vor sa cunoasca adevarul istoric relevat de cei in drept, adica de istorici, si nu deformat de interese maschine politicianiste”. Consilierul liberal Cezar Olteanu i-a invitat la eveniment si pe alesi locali, carora le-a adresat invitatia la ultima sedinta a legislativului onestean. “Sa nu uitam ca invitatul de onoare, domnul profesor Vlad Nistor, a facut parte din echipa care a sustinut initiativa liberalilor pentru discursul regelui in Parlament – ne-a spus si Mihaela Badic, presedintele PNL Onesti. Cu totii am avut ocazia sa invatam o lectie despre tinuta morala si politica a unei personalitati de talia Regelui Mihai”. (George MARTIN)
Regele Mihai, omagiat de liberalii onesteni
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Oportunitatea de moment este readucerea Romaniei in fagasul istoric traditional. Guvernantii tarii s-au auto-eliminat. Pe 25 Oct. 2011, inoficial, Romania a redevenit Regat.
Regele Mihai trebuie readus in fruntea tarii!