Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat, la data de 31 octombrie a.c, în centrul municipiului Bacău, o acțiune de informare a conducătorilor auto cu privire la obligativitatea dotării autovehiculelor cu anvelope de iarnă.
La data de 01 noiembrie a.c. intră în vigoare prevederile Ordonanței Guvernului nr.5/2011 pentru aprobarea unor reglementări privind creșterea siguranței rutiere. Potrivit actului normativ conducătorii auto sunt obligați să folosească anvelope de iarnă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
Intervalul de aplicare corespunde perioadei în care în România șoselele pot fi acoprite cu polei, gheață sau zăpadă, fără a fi delimitat un interval strict calendaristic. Polițiștii recomandă conducătorilor auto să țină cont de zona în care circulă, având în vedere că în zonele montane sezonul de iarnă poate fi mai lung.
În conformitate cu prevederile legale, autoturismele și autovehiculele până în 3,5 tone, care circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei se echipează cu anvelope de iarnă pe toate roțile mașinii iar vehiculele destinate transportului de persoane cu mai mult de 9 locuri și cele destinate transportului de marfă de peste 3,5 tone masă maxima autorizată se echipează cu anvelope de iarnă pe axa sau axele de tracțiune. Pentru vehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri și cele destinate transportului de marfă de peste 3,5 tone masă maxima autorizată este obligatorie folosirea lanțurilor sau a altor echipamente antiderapante omologate, montate pe axa de tracțiune în lipsa anvelopelor de iarnă.
Controlul în trafic poate fi făcut de agenții de poliție rutieră împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român sau doar de către polițiști în cazul în care se verifică dotarea autoturismului și nu starea tehnică a acestuia.
Conducerea unui autovehicul pe drumuri publice acoperite cu zăpada gheață sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 603 și 1340 lei , iar măsura este însoțită de reținerea certificatului de înmatriculare.
În cazul provocării unui accident sau blocaj rutier pe un drum acoperit cu zăpadă, gheață sau polei, lipsa anvelopelor de iarnă atrage și suportarea daunelor provocate infrastructurii și a costurilor de eliberare a drumurilor.
Anvelopele de iarnă se individualizează prin prezența simbolului M+S sau a derivatelor M/S, M-S, M&S, alături de care pot apărea și alte semen distinctive precum un fulg de nea și o creastă alpină. Sunt acceptate și anvelopele “All season” pe care apar literele M+S și eventual semnele distinctive.
Lasă un răspuns