La data de 09.11.2011, în jurul orei 08.30, A. Vladimir, de 61 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Stefan cel Mare, din Bacău, la trecerea pentru pietoni prevazută cu indicator și marcaj de la intersecția cu strada Iosif Cocea, nu a acordat prioritate de trecere Isabellei S., de 40 ani, care era angajată regulamentar în traversarea străzii.
In urma impactului a rezultat accidentarea pietonului, care a fost transportat și internat la Spitalul Județean Bacău.
Atât conducătorul auto cât și victima au fost testați cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Lasă un răspuns