O patrulă de siguranță publică aflată, la data de 16.11.2011, în serviciul de patrulare pe strada Carpați din municipiul Bacău, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că doi cetățeni sunt implicați într-o discuție contradictorie, iar unul dintre ei avea în mână un cuțit.
Polițiștii i-au identificat pe doi, stabilind că aceștia sunt Gabriel G., de 24 de ani și Iosif J., de 19 ani și au ridicat de la Gabriel G. cuțitul cu lama tăietoare de 25 de cm., în vederea cercetărilor.
Gabriel G. le-a declarant polițiștilor că purta cuțitul asupra sa pentru a se răzbuna pe tânărul de 19 ani, cu care a avut anterior o altercație.
În cauză s-a intocmit dosar penal in care Gabriel G. este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port fără drept de cuțit în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor.
Lasă un răspuns