Un barbat in virsta de 35 ani a incercat ieri la prinz sa-si puna capat zilelor prin autoincendiere. Vasile J., din comuna Tg. Trotus, a recurs la acest gest in momentul in care concubina sa, I.Z., l-a amenintat ca il va parasi. Barbatul s-a stropit cu benzina chiar in curtea casei acesteia, femeia fiind de altfel cea care a sunat la 112 si a solicitat ajutor. La fata locului au fost dirijate toate fortele de interventie, respectiv politie, pompieri, jandarmi si o ambulanta. „In urma negocierilor, individul a fost imobilizat si incatusat pentru a fi in imposibilitatea de a aprinde chibriturile pe care le avea asupra sa. Dupa ce a fost stropit cu apa, barbatul recalcitrant a fost transportat la Spitalul Onesti, fiind transferat ulterior la Spitalul Judetean Bacau si internat la sectia Psihiatrie”, a spus mr. Sebastian Cretu, ofiter de relatii publice in cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bacau. (R.I.)
Tradat in dragoste, a vrut sa-si dea foc
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.