Doi dintre colegii nostri de la Ziarul de Bacau, stabiliti la New York, au relatat pentru cititorii din Bacau modul in care au vazut alegerile prezidentiale din SUA si cum au fost afectati de alegerea lui Obama.
Obama, un pic cam „socialist”
Stabilita in Statele Unite ale Americii de aproximativ un an, colega noastra Elena Solomon ne-a transmis emotiile pe care le-a trait cu ocazia alegerilor prezidentiale de pe 4 noiembrie. „Am observat ca in Chicago – Ilinois, fieful lui Obama, in noaptea alegerilor au iesit sa se bucure pe strazi atit albi, cit si negri. Batrini de culoare plingeau pe strada, cu gindul la faptul ca acum 50 – 60 de ani nici nu aveau drept de vot, iar acum unul de-al lor este presedintele Americii. In acelasi timp, in Phoenix – Arizona, fieful lui McCain, bucuria nu a scos pe nimeni in strada”, spune Elena.
Tot ea a remarcat si ca state in care in anii anteriori prezenta la vot a fost de 40 – 45%, acum s-a prezentat la urne si peste 70% din electorat, cetatenii de culoare avind un motiv sa se incoloneze la urne inca de dimineata. O promisiune a lui Barack Obama nu este pe placul unei categorii sociale din State, dar nu numai acesteia, americanii cu venituri peste 250.000 de dolari pe an: faptul ca si-a propus sa le creasca impozitele. „Asta ii da un aer de socialist, cam nepotrivit cu modul de gindire american”, a comentat Elena Solomon.
Pe linga emotiile alegerilor, americanii de rind au insa o mare grija, cauzata de criza financiara mondiala. „Chiar acum am pierdut autobuzul spre serviciu si trebuie sa ajung cit mai repede, ca sa nu mi se reproseze nimic. Toti oamenii de aici fac eforturi mari sa isi pastreze locurile de munca, dat fiind ca recesiunea ar putea duce la sporirea somajului”, a spus Elena Solomon.
Oana Magurean i-a dat papucii prietenului negru
Alegerea lui Barack Obama nu i-a priit Oanei Magurean, care, pe vremea cind lucra la Ziarul de Bacau, semna articolele de la paginile de politica. Nu pentru ca ar fi rasista, din contra, ea avea un prieten „de culoare”. Care, insa, nu i-a raspuns la telefon dupa anuntarea rezultatelor, insa i-a trimis un mesaj: „azi este una din cele mai importante zile pentru poporul negru din America, Caraibe si Africa. Nu ma suna cu prostii; sintem 50 de barbati si femei negri care vom sarbatori toata noaptea”.
„Daca pina in momentul in care am primit mesajul mi-am dorit ca Obama sa devina presedinte, de la ora trei si jumatate dupa-amiaza pina seara m-am rugat ca alegerile sa fie cistigate de candidatul republican. Asta pentru ca am realizat ca in ziua de azi, inca mai sint oameni care vad si impart lumea in alb si negru. Si culmea, persoana care m-a facut sa inteleg lucrul acesta este un barbat de culoare, educat, manierat, inteligent, poate ultimul individ la care m-as fi gindit ca are astfel de frustrari” – ne-a declarat Oana.
Ea spune ca dupa anuntarea rezultatului, in Long Island, zona locuita de bogatasi, in Brooklyn si Queens, zone locuite de europeni si latini era liniste, insa in Harlem se petrecea, restaurantele din zona oferind bauturi gratis trecatorilor. A doua zi, dimineata, in metrou nimeni nu vorbea cu nimeni, toti citeau ziarele cu amanunte referitoare la rezultatul alegerilor.
Claudiu BOANGIU, Razvan BIBIRE
Crina a zis
Sincer, e greu sa prinzi esenta dupa doar un an trait in America, indiferent de studii si experienta, America e ceva nou pt oricine, iti trebuie timp sa intelegi, sa le asimilezi cultura. Renumele republicanilor a coborat considerabil dupa problemele economice, „mostenirea” de la Bush nu l-a ajutat deloc pe McCane. Nostalgia vremurilor sub conducerea lui Clinton si-a spus cuvantul, iar rezultatul alegerilor o dovedeste. Era nevoie de o schimbare si a venit. M Luther King a adus egalitatea pt afro-americani, iar acum Obama implineste visul lor. Sper doar sa nu le dea frau liber negativistilor, care tot mai vor razbunarea anilor de sclavie. E posibil ca nr infractiunilor comise ce cetatenii de culoare sa creasca, cum s-a intamplat in Philadelphia sub primarul Street (afro-american), cand Phila a devenit Killadelphia, majoritatea violentelor fiind comise de cetateni de culoare. Cat despre aerul „socialist” adus de propunerea lui Obama, ma indoiesc ca este perceput ca atare. Americanii au deja un sistem de impozitare a venitului bazat tocmai pe asta, cu cat e venitul mai mare, cu atat e mai mare si impozitul. Nu-i va afecta prea tare, gasesc ei cai de a reduce venitul brut, inainte de impozitare (sponsorizari, donatii, reinvestire), ceea ce e bine, dau inapoi comunitatii in mod direct. Reducerea impozitului pt clasa medie e alta poveste, vom trai si vom vedea daca propunerea e viabila. Nu se urmareste o egalizare a claselor, ci doar o decongestie financiara. Dezamagirea Oanei nu va fi singura, victoria lui Obama poate fi perceputa ca una personala pt fiecare afro-american, pot si sunt excusivisti in astfel de situatii, e implinirea unui vis al fiecaruia dintre ei.
Anonim a zis
Felicitari Nuta, ma bucur ca ai timp pentru scris, doresc sa aud despre Ioana vesti minunate la fel ca despre Alexandra Cristea. Multa sanatate, fericire , optimism si noroc la toti. NANA