~3 min lectură 0 comentarii

CSM a constatat unele practici ca încălcări ale normelor procedurale în materia insolvenţei

Redacția Ziarul de Bacău

Urmare unui memoriu şi a verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară de pe lângă Plenul CSM, la nivelul mai multor instanţe, s-a constatat că, în administrarea procedurii de insolvenţă, există unele practici care pot fi apreciate ca o încălcare a normelor procedurale privind soluţionarea cu celeritate a cauzelor.
Inspectorii judiciari au constatat, la nivelul mai multor instanţe din ţară, nerespectarea dispoziţiilor art.8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, privind modul de înaintare a dosarului în vederea soluţionării recursului de către instanţa de control judiciar.

Potrivit acestei prevederi, derogatorii de la dreptul comun, în vederea soluţionării recursului formulat împotriva hotărârilor judecătorului sindic, se trimit la curtea de apel în copie certificată numai actele care interesează soluţionarea căii de atac şi care sunt selectate de judecătorul sindic. Dacă instanţa de recurs consideră necesare şi alte acte din dosarul de fond, solicită părţilor interesate să le depună în copie certificată, întregul dosar de fond rămânând la dispoziţia judecătorului sindic pentru a parcurge celelalte etape prevăzute de lege.

Deşi dispoziţiile derogatorii de la dreptul comun au fost adoptate în urmă cu 7 ani, încă se mai constată o practică, generată în principal de curţile de apel, prin care se înaintează întregul dosar sau unele volume în vederea soluţionării recursurilor declarate şi nu de copii certificate, procedeu utilizat, de regulă, în cauzele mai complexe.

Prin Hotărârea nr. 425/23.06.2011, Secţia pentru Judecători a CSM a reglementat crearea dosarelor asociate pentru soluţionarea diverselor cereri aferente procedurii de insolvenţă, facilitând înaintarea actelor relevante soluţionării recursului, selectate deja la momentul formării dosarului asociat, însă au fost constatate situaţii în care completul de recurs a solicitat ataşarea dosarului integral.

Aceste practici, raportate la stadiul şi specificul fiecărei cauze, conduc la prelungirea procedurilor de insolvenţă, în marea majoritate a cazurilor neputând fi respectat termenul de 10 zile de soluţionare a recursului prevăzut de art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.

Aspecte similare au fost constatate şi cu ocazia controalelor de fond desfăşurate la Tribunalul Oradea şi Tribunalul Bihor, în anul 2008, Tribunalul Sibiu, în anul 2010, Secţia Comercială a Tribunalului Botoşani, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu în anul 2011.

Plenul CSM reaminteaşte tuturor tribunalelor necesitatea luării măsurilor necesare punerii în aplicare a dispoziţiilor dispoziţiilor art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind modul de înaintare a dosarului în vederea soluţionării recursului de către instanţele de control judiciar.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.