În perioada 29 – 30 noiembrie 2011 va avea loc la Penitenciarul Bacău cea de-a patra întâlnire interregională organizată în conformitate cu Planul activităţilor interregionale destinate minorilor şi tinerilor din penitenciarele de minori şi tineri, activitate corespunzătoare trimestrului IV al anului 2011.
Această activitate este organizată în vederea facilitării schimbului de experienţă profesională între specialiştii care lucrează cu minorii şi tinerii privaţi de libertate şi pentru consolidarea relaţiilor de colaborare existente între cele patru penitenciare de profil, respectiv Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova, Penitenciarul de Minori şi Tineri Tg. Mureş, Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti, Penitenciarul de Minori şi Tineri Bacău.
Totodată, alături de împărtăşirea modelelor de bună practică între specialiştii celor patru unităţi din ţară, în cadrul Penitenciarului Bacău se va derula o activitate cu caracter artistic dedicat Zilei de 1 Decembrie, cu participarea
tinerilor privaţi de libertate custodiaţi în aceste unităţi, transferaţi temporar în unitatea noastră în vederea participării la activitate.
Iniţiativa derulării activităţii interregionale constituie un prilej de extindere a cadrului instituţional uzual de desfăşurare a activităţilor recuperative destinate persoanelor custodiate şi contribuie la gradul de responsabilizare socială a acestora.
Lasă un răspuns