La un an de la memorabilul recital al lui Harry Tavitian la Ateneul bacauan, inimoasa filiala Bacau a Uniunii Amenilor din România (felicitari D-lui Vasile Agop) recidiveaza fericit, oferindu-ne inca o mostra de entuziasm si profesionalism in limbajul cuceritor al muzicii de jazz. Daca discursul sonor al pianistului pedala pe dimensiuni spirituale, de dialog multicultural, fraţii Dedeian ne-au invitat la o necesara imersiune in traditia fenomenului muzical. O traditie preluata creativ, prin prisma modernitatii timpului actual dar inca mai mult prin vocatia si experienta cistigata. Trebuie sa rememorez ceva personal, in anii ’80 cind student fiind, tatonam atractia acestui gen muzical, ma intersectam la Clubul de Jazz Bucuresti cu un tinar saxofonist zvelt, discret dar tenace, care se initia in vigorile improvizatiei sincopate.
Erau ani eroici cind un vinil, o partitura (nu mai vorbesc de instrument muzical de calitate!) implicau eforturi supraomenesti. Exista o pasiune vie si o coeziune a unui grup de frumosi nebuni cautatori de ceva „altfel”, ceva ignorat de regim. Si iata-l dupa vreo 30 ani, pe rutinatul Gabriel Dedeian putin inspicat, inca zvelt dar cu necesarii ochelari, in apogeul carierei si intr-o forma de zile mari cu o comanda perfecta asupra mintii, inimii si degetelor care construiesc simultan discursul muzical. In periplul sau a colaborat cu toate numele mari ale jazzului românesc: Aura Urziceanu, Johnny Raducanu, Eugen Gondi si a reusit sa-si edifice o cariera internationala apreciabila după 1990.
Iata-l deci pe scena bacauana etalind o tehnica ireprosabila, un ton viguros, bogat cu rapeluri catre un Sonny Rollins sau Stan Getz; dar mai ales un compozitor inspirat si un sef de orchestra cu autoritate si competenta. Alaturi i-a stat fratele Capriel Dedeian, chitarist de tinuta, cu linii melodice rafinate, din familia lui Joe Pass si Kenny Burrell. Cum le sta bine unor muzicieni maturi, fratii Dedeian au cooptat in sectia ritmica doi tineri daruiti si entuziasti. Adrian Flautistul este o certitudine in generatia tinara atit la contrabass cit si la chitara bass, evocindu-l cu aplomb pe inegalabilul Jaco Pastorious. Bateristul Laurentiu Zmau a impresionat prin viteza de executie si printr-o admirabila dexteritate.
Grupul a abordat atit teme ritmate, dinamice, dar si balade pline de culoare. In ambele ipostaze a functionat maiestria muzicala si bucuria contactului cu publicul. Ar fi de dorit ca aceasta fornula sa se rodeze in cit mai multe concerte, pentru ca interplayul sa cistige expresivitate si rafinament. Entuziasmul auditorului venit in numar foarte mare intr-o simbata seara ne indeamna sa credem ca exista si la noi o masa critica, sensibila la un act cultural de deschidere si anvergura. De aceea semnalam necesitatea unei mobilizări mai energice catre astfel de manifestari mai inedite, mai speciale. Linia de rezistenta contra kitschului, vulgaritatii si provincialismului nu trebuie sa ocoleasca Bacaul! (Radu CIOBANU)
Lasă un răspuns