“Fiilor sai, Patria recunoscatoare” – scrie pe monumente. Sau alte lozinci de acest gen in care se folosesc cuvinte mari. Atat de mari incat nu angajeaza Patria cu nimic! Poate doar cate o slujba o data sau de doua ori pe an. In definitiv, eroii morti sunt cei mai fericiti. Macar au scapat de o grija. De grija de a avea griji.
Caci eroii care n-au murit, cei care au trecut prin razboaie, trebuie sa se astepte la orice din partea Patriei. La stigmatizare, la denuntarea lor drept consumatori ai resurselor nationale pentru ca primesc pensii de invalizi, la mutilarea micilor ajutoare date de Patrie si decise de nerecunoscatorii politicieni ca sunt prea mari.
Cei care au purtat arma in asteptarea vreunui razboi care nu s-a mai produs, sunt si mai ghinionisti: sunt aratati cu degetul de analfabetii ajunsi in posturi caldute gratie pilelor politice si scuipati cu dispret. Pentru ca – spun idiotii cu carnet de membru – au fost prea prosti sa aleaga alta meserie si, deci, pot fi umiliti fara grija.
Eroii nu au nationalitate, varsta sau pensie. Au cimitire.
Lasă un răspuns