In semn de recunoştinţă pentru cei care au luptat pentru libertatea şi întregirea neamului, delegaţia tinerilor liberali condusă de preşedintele Claudiu Năstase a participat la ceremonialul depunerii de coroane şi flori de la Cimitirul Eroilor „Poligonul de trageri” din municipiul Bacău, care s-a desfăşurat începând cu ora 10.00.
În continuarea acestui gest solemn, Ziua Naţională a României a fost comemorată printr-o serie de seminarii cu tematică istorică cu titlul „Contribuţia Partidului Naţional Liberal la înfăptuirea Marii Uniri”, care au adus în memoria tinerilor liberali evenimentele care au precedat momentul de la 1 decembrie 1918. Pentru prima dată în istoria Tineretului Naţional Liberal din judeţul Bacău, aceste manifestări culturale nu s-au desfăşurat doar în oraşe importante din judeţul Bacău (Bacău, Oneşti, Comăneşti), ci şi în comune (Onceşti, Mărgineni).
Cu această ocazie, preşedintele Claudiu Năstase a declarat: „Ziua de 1 decembrie 1918 este cel mai important moment din istoria naţională, moment la a cărui înfăptuire Partidul Naţional Liberal a avut o contribuţie covârşitoare. Am considerat de datoria noastră să comemorăm jertfa înaintaşilor noştri şi figurile marilor personalităţi ale partidului nostru prin această serie de seminarii. A fost modul prin care eu şi colegii mei am considerat potrivit să atragem atenţia tuturor asupra valorilor naţionale şi să îi ajutăm, chiar şi în această perioadă dificilă, să privească cu încredere spre viitor”.
Lasă un răspuns