Cum a ajuns maiorul Johannes erou in satul Fundatura

De 67 de ani, la marginea dinspre drum a cimitirului din satul Fundatura-Frumuselu, din comuna Glavanesti, se afla mormintul unui militar german ucis de soldatii rusi chiar la sfirsitul celui de-al doilea Razboi Mondial. De putin timp, mormintul a fost reamenajat, iar militarul ucis fara nicio judecata are la cap o cruce.

Un grup de sateni, mobilizati de profesoara Mariana Garmacea Pancescu, s-au ocupat de toate cele trebuincioase, iar memoria militarului a fost cinstita, astfel, crestineste. Recent, a avut loc „Procesul de peste timp pentru un erou pe care l-am adoptat” – asa cum l-a intitulat chiar Mariana Garmacea. La eveniment au participat, alaturi de fiii satului, cei care au fost contemporani cu intimplarile de acum 67 de ani, dar si reprezentantii filialei Bacau a Forumului Democrat al Germanilor din Romania.

Degringolada de la finalul razboiului mondial a adus pe valea piriului Apa Neagra, din satul Fundatura, coloane razlete de militari, germani in retragere grabita si dezordonata, romani plecati spre Frontul de Vest, rusi porniti spre aceeasi tinta, dar si la vinatoare de nemti.

Despre toate acestea si-au reamintit si au povestit, linga mormintul militarului german ucis in satul lor, la un fel de divan ad-hoc pe aceasta tema, sapte dintre cei care au trait evenimentele din toamna anului 1944: George Masca, Ioan Masca, Jenica Grumeza, Nicolae Grigoras, Andrei Gheorghe, Lucian Croitoru si Culita Vrabie, astazi venerabilii satului, oameni la 70 – 80 de ani.

„Ne-am aflat, pentru citeva ore, intr-un adevarat sanctuar al credintei – a spus Mariana Garmacea, pentru ca in acest cimitir avem oameni care au fost eroi, fie ai neamului nostru, fie ai altor neamuri. Acest eveniment l-am inchinat eroului german. Il numesc erou pentru ca si el si-a facut datoria fata de patria lui. Am aflat ca avea gradul de maior si ca s-ar fi numit Johannes Mayer.

Linga mormint am pus un fel de masa a tacerii, dupa modelul lui Brancusi. Aranjamentul ii reprezinta pe oamenii din sat, drepti, dar si pe cei doi soldati rusi care stau pe scaune ceva mai strimbe, pentru ca asa au judecat cind l-au ucis.”

Bolnav, ratacit, in gura lupilor

Lucian Croitoru avea noua ani cind in sat s-a intimplat grozavia. Intr-o zi, in august ’44, se juca impreuna cu alti copii in drum, cind unul i-a chemat sa vada un neamt ajuns, cu calul, linga un podet. „Legase calul acolo si era inconjurat de femei si de copii – si-a amintit batrinul. Am vazut militarul intiins cu fata in sus, pe o patura, cu vestonul sub cap. Era un barbat scund, blond, un om fin. Era bolnav, mincase bostan crud, de pe cimp. A cerut o cana de apa, iar o femeie, tata Maria lui Berdan, i-a adus o cana de lapte. I-a cerut femeii sa guste ea prima”. Se facuse seara.

Oamenii s-au gindit sa-i caute un loc militarului, sa stea peste noapte. Matusa Maria a spus ca il ia la ea, ca tot e singura. L-au dus oamenii pina in curtea ei, vecina cu biserica. A stat doua sau trei zile in curtea femeii. Celor care veneau sa-l vada le arata fotografii cu familia, cu gospodaria din Germania. Zacea de friguri. A treia zi, in sat au ajuns rusii. Doi soldati s-au abatut pe la biserica in cautare de nemti. N-au putut intra in lacas, dar, cum crede Ion Masca, un om din sat le-a aratat rusilor unde e neamtul.

„Erau doi rusi – spune Lucian Croitoru. Unul pe un cal sur, altul pe un cal ros. L-au gasit pe neamt stind intiins intre niste flori. L-au ridicat si i-au cerut acte. El a scos un portmoneu, in care avea si o fotografie cu copiii lui. Cred ca se astepta ca il vor omori. Atunci a luat fotografia si a sarutat-o. Rusii i-au aratat, insa, directia catre biserica, iar ei, din spate, l-au impuscat si au plecat.

Venea noaptea, iar niste oameni de la noi i-au sapat o groapa in afara gardului cimitirului, pentru ca se temeau de minia rusilor. La vreo jumatate de an, altii l-au ingropat din nou, dar in cimitir, tot linga gard”.

Eroi fara granita

In Fundatura, putini mai sint dintre cei care au vazut grozava intimplare din curtea matusii Maria. Dar, multi isi aduc aminte de zilele de la sfirsitul razboiului si de felul in care i-au cunoscut pe nemtii care au trecut pe acolo. „Nemtii nu erau un neam rau – a opinat George Masca. Chiar si in Rusia cred ca au dus o cultura, o civilizatie. Noua, rusii ne-au adus numai paduchi, rapan, tifos, mizerie si foame. In satul nostru au mai fost gazduiti militari germani ramasi de plutoanele lor. Unii, care au apucat de au reajuns in Germania, dupa razboi, au facut scrisori binefacatorilor de la noi. Dar, pentru aceasta, cei care i-au gazduit au avut de suferit, au fost trecuti la chiaburi”.

Mihai Todasca, presedintele filialei Bacau a Forumului Democrat al Germanilor din Romania, a apreciat ca initiativa satenilor din Fundatura este una crestina.

„Si noi ne-am nascut in Romania si sintem romani in primul rind – a spus presedintele filialei. Apreciem ce ati facut pentru a marca locul de veci al unui soldat. Astazi, inca se mai crede ca un erou nu poate fi decit un om din tara ta. Conceptiile s-au mai schimbat odata cu intrarea in Uniunea Europeana.

Erou este omul care si-a dat viata pe cimpul de lupta, respectind un juramint catre tara lui. El a respectat un ordin de lupta. Militarul german pe care l-am comemorat si caruia i-am cinstit memoria a fost un om cu familie, care a venit aici sa execute un ordin. Noi credem ca tot ce ati facut aici pentru el a fost din inima.”