Municipalitatea onesteana si clubul Dinamo Bucuresti au facut inca un pas pentru infiintarea, in municipiul de pe Trotus, a unei noi grupari fotbalistice, a unui centru pentru copii si juniori si a unei echipe de Liga a III-a, odata cu atribuirea unui sediu, prin hotarire de consiliu. Este vorba de un spatiu destul de mic, de doar 20 de metri patrati, pe care consilierii locali l-au aprobat la precedenta sedinta de consiliu, cu destinatia de sediu pentru noul club ce se va infiinta in municipiu, FCM Dinamo Onesti. Sediul este situat in Complexul Sportiv Municipal Onesti, din Strada Perchiului nr. 3. Conform juristului Daniel Spinu, secretar al Municipiului Onesti, si consilierului local Constantin Florian, care au purtat discutii, de curind, cu sefii de la Dinamo, la Bucuresti, nu au mai ramas decit citeva mici detalii de pus la punct, pentru infiintarea noului club de fotbal. Intre municipalitatea onesteana si clubul Dinamo se va face un parteneriat, care va fi aprobat, in curind, prin hotarire de consiliu local.
George MARTIN
Lasă un răspuns