Poveste trista de Craciun

Ce se întâmplă atunci când, lângă noi, există oameni ce reuşesc să se ridice deasupra destinului dar, în acelaşi timp, sunt plânşi de cei din jur? Aceasta pare să fie, pe scurt, povestea unei profesoare de chimie de la Colegiul Naţional “Ferdinand I” Bacău care, prin întreaga sa viaţă, pare să fi sfidat condiţia omului obişnuit.

Povestea necunoscută a unui luptător

Povestea Rodicai Sorea, deoarece despre ea este vorba, a început acum 14 ani când, bolnav de cancer, soţul îi moare la doar patru luni de la naşterea unicului lor fiu. Dispariţia soţului a fost cu atât mai dureroasă cu cât, încă de la naştere, copilul a fost diagnosticat cu un grav handicap psiho-motor.

Astfel, în nici jumătate de an, femeia avea să primească două dintre cele mai grele încercări care, cu siguranţă, i-au marcat existenta până la finalul vieţii. Dar, fără să se predea în fata destinului care avea să îi scoată în cale numeroase alte încercări, profesoara prefera să ascundă în spatele aparenţelor drama care tocmai o lovise şi să aibă curajul, aproape nebunesc am putea spune, să înfrunte singură, în tăcere, destinul care tocmai îi arătase că viaţa este un lung şir de întâmplări nefericite.

Timp de 14 ani, aceasta şi-a îngrijit necontenit copilul aflat în suferinţă, l-a iubit ca pe lumina ochilor cu toate că nu l-a auzit niciodată spunându-i mama, l-a îngrijit cu gândul că, printr-un miracol, cândva, îl va vedea sănătos. Dar, contrar speranţelor sale, nu a fost să fie aşa. Parcă fiind actorul principal într-un film horror, acum câţiva ani profesoară a fost diagnosticată de către medici cu cancer ganglionar.

Un om între oameni

Cu speranţa că îşi va putea ţine sub control boală, femeia a luptat zi şi noapte pentru că viaţa ei şi a copilului să fie una cât mai puţin dureroasă. Când era la catedră, oricât îi era de rău, nu lasa să se observe nicio urmă de supărare, nicio urmă de dezamăgire sau de tristeţe în faţa vieţii care, din ce în ce mai mult o dobora.

Indiferent de situaţie, îşi făcea orele cu aceeaşi dăruire, cu acelaşi devotement şi cu aceeaşi iubire faţă de copiii sănătoşi pe care îi avea în faţă, şi care nu semănau deloc cu pruncul ei. Nu de puţine ori, având lângă ei profesor excepţional, elevii îndrumaţi de Rodica Sorea au reuşit să obţină numeroase premii şi menţiuni la olimpiadele naţionale de chimie.

În timp ce se lupta cu destinul care îi scosese în fată numai vitregii, profesoara continuă să fie un model pentru cei care o cunoşteau. În loc să o înrăiască, boala şi nenorocirile vieţii au învăţat-o să iubească s şi să se bucure în orice clipă de lucrurile mărunte, dar frumoase, care se petreceau în viaţa ei.

Înţelegea, mai bine ca oricine, că omul este un simplu actor pe scena vieţii, iar asta o făcea mai puternică. Ştia că povestea dureroasă prin care trecea alături de fiul ei nu era unică şi, cu siguranţă, nici cea mai dramatică.

Dacă duhovnicul ei, care îi ştia cel mai bine necazurile încerca să o ajute cu bani, aceasta refuza, îndemnându-l sa bata la alte uşi deoarece, cu siguranţă, exista alţi oameni mult mai vitregiţi de soarta decât ea.

Sfârşitul tragic al unei tragedii

Dar, cum orice sacrificiu nu durează la infinit, ziua de duminică (18 decembrie) avea să fie ziua în care tragedia ei luă sfârşit şi ziua în care începea durerea celor din jurul ei. Din ce în ce mai slăbită şi împovărată de griji, Rodica Sorea a continuat să vină la catedra pentru a-şi putea duce mai departe existent.

Vinerea trecuta, ca în orice zi obişnuită, şi-a strâns băiatul în braţe cu aceeaşi dragoste şi fericire, mulţumindu-i că îi este aproape. Avea să fie ultima lor îmbrăţişare deoarece, răpusa de boală, profesoară a leşinat în cancelarie, fiind dusă de urgenţă la spital, acolo unde, corectând lucrările elevilor pe care îi iubea atât de mult, s-a stins singură, pe patul de spital, două zile mai târziu.

Iată povestea de viaţă a Rodicai Sorea – profesoară care a luptat cu viaţa, care a ştiut să se bucure de ea chiar şi atunci când destinul i-a scos în cale doar greutăţi şi care, prin mentalitatea sa de învingător, de spirit capabil să depăşească condiţia umană a omului simplu ar trebui să fie un model pentru noi toţi. (Bogdan PETREA)