Noua Unitate de Primiri Urgente (UPU) din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau si-a deschis, in final, portile. Ieri, la ora 11.00, in prezenta cadrelor medicale, a oficialitatilor si a jurnalistilor, a avut loc inaugurarea sectiei la care se lucreaza inca din noiembrie 2007. „In acest moment, UPU Bacau corespunde din toate punctele de vedere normelor europene. Cladirea este terminata efectiv din luna august, dar abia astazi ne-am deschis portile, pentru ca au aparut ceva probleme pe parcurs si au trebuit facute modificari de proiect”, a declarat Dan Stoica, managerul SJU Bacau. In fapt, este vorba despre extinderea UPU astfel incit pacientii sa beneficieze de servicii medicale de calitate, in conditii optime. Compartimentarea UPU a presupus amenajarea a doua saloane dotate cu mobilier si aparatura de performanta de ultima ora, respectiv Camera de Urgente Majore si Camera de Urgente Imediate, grupuri sociale pentru personalul medical si pentru pacienti, o sala de asteptare, vestiare, depozite de medicamente si alte materiale si o sala de asteptare. Lucrarile de extindere ale Unitatii s-au facut cu bani de la Consiliul Judetean Bacau (1,3 milioane lei), iar dotarea cu mobilier si aparatura medicala a fost asigurata de Ministerul Sanatatii, printr-un proiect cu Banca Mondiale (140.000 euro).
., a zis
Omul sfinteste locul.Este meritul lui Dan Stoica care trebuia sa fie presedintele Casei de sanatate si Directiei de sanatate publica a judetului .Fara resentimente.