Nivelul restantelor la creditele bancare ale bacauanilor a crescut din nou in luna noiembrie, fata de octombrie, dar sta mult sub cel al lunii august cind a atins cea mai inalta cota din toate timpurile: peste 400 de milioane de lei. Cresterea fata de luna anterioara a fost de aproape 13 milioane de lei. Aceasta se afla in contrast cu o alta evolutie, care tine si ea pasul luna de luna cu prima: a economiilor bacauanilor in bancile comerciale. Economiile au fost mai mici, la sfirsit de noiembrie si au ajuns la aproape 6,64 de miliarde de lei, de asemenea aproape de un record al tuturor timpurilor inregistrat chiar in luna septembrie – asa cum rezulta din situatia facuta publica de Banca Nationala a Romaniei. Trendul crescator al restantelor mai fusese intrerupt o data in luna noiembrie 2010, dupa ce parea sa devina un fenomen general si fara oprire, dar a fost reluat de la inceputul acestui an.
Lucrurile nu par a se opri aici. Volumul creditelor solicitate bancilor a crescut, iar la sfirsitul lunii noiembrie a ajuns la aproape patru miliarde de lei, mai mare cu circa un milion fata de luna octombrie. Bacauanii au solicitat bancilor credite in lei de peste 1,83 de miliarde, iar in valuta la echivalentul a 2,14 miliarde de lei. In schimb, disponibilitatile la vedere, depozitele pe termen si depozitele rambursabile dupa notificare si altele sint in valoare de aproape 6,64 de miliarde de lei. Cel mai mare volum al creditelor, fie in lei, fie in valuta, este cel al creditelor curente, aflate in preluare sau rambursare. Creditele restante ramin, in continuare, mai mici decit economiile, dar de 9,30 de ori mai mari decit cele din luna octombrie 2008 (adica fata de inceputul crizei economice), cind au ajuns la numai 37,7 milioane de lei. Este de inteles ca rezidentii au cel mai mare volum de credite, peste 2,14 miliarde de lei, pe cind nerezidentii abia ating 1,88 de milioane de lei.
Problema cea mare ramin, in continuare, si pe piata bacauana, creditele pentru consum ale populatiei, care sint cele mai mari, de peste 525 de milioane de lei in ambele tipuri de valuta, in timp ce pentru locuinte s-au cerut numai 402 milioane de lei, iar pentru alte scopuri doar sase milioane (in scadere fata de luna octombrie). Cel mai mare volum de credite apare, insa, in contul agentilor economici, adica peste 1,20 de miliarde de lei, in moneda nationala sau echivalentul in valute.
La capitolul disponibilitati, putem vorbi de economii importante si in cazul firmelor si al institutiilor. Acestea aveau in cont depozite in valoare de numai 73 de milioane de lei, in crestere fata de luna octombrie. Populatia detine, insa, ponderea, ca de obicei, la sfirsitul lunii noiembrie suma fiind de peste 693 de milioane de lei (in crestere).
Restantele bancare ramin pe trend crescator
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.