Grupul Pink Floyd ar putea susţine un concert cu ocazia ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. Formaţia ar urma să se reunească pe 27 iulie pentru a cânta la acest eveniment, arată cotidianul L’Express.
În 1985, Roger Waters a părăsit formaţia, iar grupul a cântat de atunci în diferite proiecte. Ultima lor apariţie a fost în 2005, la concertul Live 8 de la Londra.
„Fără îndoială este nevoie de un eveniment foarte special pentru ca Pink Floyd să se reunească şi nu există nimic mai important decât Jocurile Olimpice. Ca şi Sir Paul McCartney, ei reprezintă o parte importantă a culturii britanice din ultimii 40 de ani şi reunirea lor ar fi o idee excelentă deoarece Londra va fi în centrul atenţiei atunci. Sperăm ca totul să se confirme în săptămânile viitoare”, arată un apropiat al Pink Floyd în L’Express.AGERPRES
Lasă un răspuns