Apropierea anului nou n-a fost fericita pentru campionul national al probelor de 800 si 1500 m, Cristian Vorovenci (26 ani), si pentru logodnica si antrenoarea sa, Carmina Gorgan. In ajunul Anului Nou, semifondistul a cazut dintr-o data, iar dupa ce a fost dus cu Salvarea la spital medicii bacauani i-au pus un diagnostic sever, infarct miocardic, provocat de o infectie la inima. Vorovenci a fost supus unui tratament intensiv cu antibiotice, in asteptarea deplasarii la Bucuresti.
„Nu am cuvinte sa multumesc…”
In disperare de cauza, Carmina Gorgan a apelat la sprijinul primarului Romeo Stavarache, cel care a creat, practic, CSM Bacau 2010, clubul la care activeaza antrenoarea si Cristi Vorovenci. „Nu am cuvinte sa multumesc dlui. Stavarache, care m-a coplesit cu omenia si modestia lui. El a aranjat deplasarea la Bucuresti pe calea aerului, chiar pe 1 ianuarie, iar mai apoi internarea la «Matei Bals» si consultul de specialitate, plus tratamentul ulterior. A stat apoi cu mine, nu s-a miscat de la spital, pâna când starea lui Cristi nu s-a imbunatatit. Cred ca Cristi mai traieste datorita lui. Doctorii de la Bucuresti mi-au spus ca a fost cruciala mutarea atât de rapida la «Bals»”, ne-a transmis Carmina Gorgan. Cristian Vorovenci va fi externat azi si va ajunge in aceeasi zi la Bacau.
Sezonul de iarna, compromis
In urma investigatiilor efectuate de medicii bucuresteni, s-a relevat ca Vorovenci a suferit de o infectie bacteriana generalizata, care i-a afectat mai multe organe interne, pe fondul oboselii acumulate in cantonamentul de pregatire de la Slanic-Moldova. Inima nu-I fusese insa grav afectata, asa cum diagnosticasera medicii din Bacau, insa starea sa s-ar fi agravat daca ar fi continuat cu tratamentul initial. Din fericire, sportivul este acum pe picioare, iar medicii au stabilit ca el poate reincepe antrenamentele peste o luna, cu recomandarea de a intra foarte usor in ritm. „Evident ca nu mai putem participa la competitiile de iarna. Ne vom concentra doar pe sezonul outdoor, care oricum este mult mai important. Vizam calificarea la Campionatele Europene si un record personal acolo. Deocamdata, important este ca primejdia a trecut, iar Cristi va mai putea face sport”, s-a consolat Carmina.
Impreuna cu antrenoarea, la Bucuresti a fost si Petronela Simiuc, una dintre cele mai bune atlete ale sale. Petronela s-a antrenat in Bucuresti, sub supravegherea antrenoarei; colegii sai se pregatesc in Bacau, conform programelor pe care Carmina Gorgan le-a intocmit pentru fiecare. La intoarcerea in Bacau, antrenoarea le va da „lucrare de control”. Prima competitie indoor a anului va fi, pe 14 ianuarie, Cupa Bistritei.
Peter KELMANN
ionut z a zis
multa sanatate cristi