Deficitul de apa in sol, pe terenurile agricole din judetul Bacau, este de 400 de litri – la o adincime de 40 de centimetri si de circa 800 de litri la 80 de centimetri. Acesta se datoreaza secetei care se face simtita inca de la jumatatea anului trecut si a fost constatat inclusiv prin masuratori efectuate de Oficiul judetean de studii pedologice si agrochimice al Directiei pentru Agricultura Bacau, dar si de fermieri, care au apelat chiar la metode traditionale in acest scop.
„Directia Agricola se ocupa, acum, numai de Trasabilitatea legumelor si fructelor, de Starea de sanatate a plantelor, prin Unitatea fitosanitara, si de Starea de sanatate a solului – a precizat directorul executiv al institutiei, Ioan Chiriac. Dar, am vrut si noi sa vedem care este deficitul de apa din sol. S-au facut citeva studii si din partea ANIF Bacau, iar rezultatele sint amenintatoare. In documentele pe care le avem la Unitatea Fitosanitara pentru ultimii 20 de ani, nu exista un deficit mai mare de apa. Productiile bune din 2010 si din 2011 se datoreaza faptului ca si in 2010, in iarna, dar si in 2011 am beneficiat de «capacitatea de cimp». Oficiul de studii pedologice a constatat ca sub zece centimetri solul e foarte tare. Sondele lor au scos de acolo numai praf”. Ioan Chiriac nu crede ca ar mai fi, de acum incolo, timpul material pentru a cadea atitea precipitatii incit sa se refaca aceasta capacitate de cimp. „Noi – a precizat directorul Directiei Agricole – vom sta in primavara la mila Domnului si daca ploile vor veni la timp si nu in cantitati mari, pe timp scurt, atunci putem spune ca vom avea sperante pentru productii bune si in 2012. Astfel, trebuie sa avem grija sa gestionam foarte bine banii, atit cit s-a cistigat in 2011, pentru ca se anunta, totusi, un an dificil din punct de vedere meteorologic”.
Si fatarile la oi arata un an prost
Fermierul Petrisor Olteanu, din Racaciuni, este medic veterinar de 34 de ani si a crescut intr-o familie care a crescut multe animale. Si in propria ferma a crescut mii de oi si inca mai creste. „Sint agricultori cu experienta care inca mai sustin si acum ca nu este o problema cu seceta – spune fermierul. Eu sint medic veterinar si stiu un lucru: un an agricol bun se cunoaste dupa cum incep fatarile la oi si dupa ceea ce se naste prima data. Este a treia oara cind remarc acest fenomen, care ma pune pe ginduri. Acum fatarile au incepu prost. Anul trecut nu a fost asa. Am avut pasune foarte buna, furajare buna, tot ce trebuie. De fapt, spun si cei care au incercat deja sa lucreze pamintul ca acesta este foarte tare. Cineva a dat cu scarificatorul pe citeva zeci de hectare si au iesit bulgari cit roata tractorului”.
Ministrul e optimist, dar recunoaste situatia
Mai mult decit la semnele cunoscute din batrini, fermierii se uita, insa, catre cei care diriguiesc agricultura Romaniei si in primul rind acolo de unde ar trebui sa se dea ora exacta in acest domeniu, la Ministerul Agriculturii. Ministul Valeriu Tabara i-a contrariat, insa, pe agricultori prin declaratii optimiste pe subiectul secetei. „Desi acum citeva zile ministrul a recunoscut ca vom avea probleme cu seceta – a spus directorul Aicbac Bacau, Eugen Popa -, pina acum sustinea ca au fost facute monitorizari si totul e OK. Iar Romania nu ar trebui sa-si faca probleme, pentru ca are griu pentru urmatorii trei ani, iar in 2012, in orice conditii, se vor realiza minim 4.000 – 4.200 kg de griu la hectar”.
Valeriu Tabara spune, insa, acum, ca România ar putea avea probleme cu productiile agricole in 2012 daca pina la sfirsitul lunii martie rezerva de apa din sol nu va fi refacuta. „Dar – a sustinut in continuare ministrul, in declaratiile de presa – asta nu inseamna ca nu vom avea asigurat consumul. Intr-adevar, la ora actuala, culturile semanate in toamna acestui an, de griu si de rapita, nu seamana cu cele din toamna anului trecut si avem in anumite zone probleme cu seceta”. Este adevarat ca in unele zone din tara precipitatiile au fost mai bogate. Dat estul tarii a fost aproape total ocolit in ultima vreme.
Dan a zis
Mai oameni buni ! seceta a fost in Romania dintotdeauna.De ce poporul asta al nostru sta sa astepte numai apa care vine din cer?nu putem avea ploaie tot timpul.Probabil o sa fiu criticat in ceea ce spun acum dar stau si ma gandesc la perioada copliariei mele cand pe campurile patriei existau sisteme de irigatii.De ce acum nu este posibil acest lucru?cred ca stiu si raspunsul: pentru ca se fura .Aici e problema.Trebuie sa facem ceva si sa nu mai asteptam mereu apa de la Doamne-Doamne.