Forţele de ordine au intervenit sâmbătă seara pentru îndepărtarea de pe carosabil a protestatarilor adunaţi la Piaţa Universităţii, care au blocat de mai multe ori traficul în zonă. Mai multe persoane au necesitat îngrijiri medicale.
„S-a folosit forţa pentru degajarea carosabilului întrucât asupra jandarmilor s-au exercitat acte de violenţă. În timpul acţiunii de degajare a părţii carosabile un alt jandarm a fost rănit de manifestanţi. Jandarmii au folosit forţa fizică şi materialele din dotare după somaţiile legale”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache.
Potrivit purtătorului cu cuvânt al Jandarmeriei Române, Florin Hulea, doi jandarmi au fost duşi în stare gravă la Spitalul de Urgenţă. Hulea a făcut un apel la calm şi normalitate.
În jurul orei 21,00, protestatarii masaţi în zona fântânii de la Arhitectură au forţat barajul forţelor de ordine şi au reintrat pe carosabil.
Jandarmii s-au echipat cu scuturi şi căşti pentru că manifestanţii au aruncat cu pietre, petarde şi pet-uri. Forţele de ordine au folosit şi bastoanele din dotare.
În prezent, manifestanţii se află în afara carosabilului, pe bulevard fiind prezente forţele de ordine.
Nouă persoane au necesitat asistenţă medicală.
Managerul Ambulanţei Bucureşti, dr. Alis Grasu, a declarat, pentru AGERPRES, că patru persoane au ajuns la spital: o persoană cu sângerări nazale la Spitalul Colţea, alte trei – una cu atac de panică, alta cu hipertensiune şi o intoxicaţie cu gaze lacrimogene – la Spitalul Universitar.
Potrivit dr. Alis Grasu, celelalte persoane nu au necesitat internare şi au acuzat hipertensiune, traumatisme, hipotensiune. AGERPRES
Lasă un răspuns