Colectiile filatelistilor de prestigiu au trezit intotdeauna curiozitatea publicului avizat, dar si a celor care vad in ele adevarate comori misterioase. Pentru ca filatelia este considerata de unii ca un hobby scump, prin care, practic, se tezaurizeaza valori uneori de invidiat. Este, insa, filatelia o pasiune scumpa? Membru in Asociatia Filatelica Romana de peste 30 de ani, inginerul bacauan Mihai Ceuca, unul dintre colectionarii cei mai cunoscuti, sustine ca nu.
– Asadar, domnule inginer, este filatelia un hobby foarte scump? Cum se apreciaza valoarea pieselor filatelice?
– Filatelia este, conform dictionarelor, actiunea de a colectiona si de a studia timbrele postale. Asadar, filatelia este privita ca fiind o preocupare pentru colectionarea timbrelor dar, si un domeniu stiintific de studiu al acestora. As sublinia in mod special ca obiectul colectionarii si al studiului il constituie timbrele postale. Istoria timbrelor a inceput in anul 1840 si primele timbre emise in diverse tari sint raritati dovedite prin studii filatelice si de istorie postala. Valoarea unui timbru este determinata de vechimea si raritatea lui, elemente care trebuie sa fie argumentate si sustinute stiintific. Primele timbre, valori filatelice autentice, au ramas putine si odata intrate in clasoarele colectionarilor sint greu de obtinut de colectionarii zilelor noastre. Setea de a colectiona a condus la extinderea notiunii de filatelie spre obiecte postale colaterale precum Intregurile postale, care au timbrul imprimat si nu atasat prin lipire, sau spre cartile postale maxime care sint vederi cu timbrul lipit pe fata ilustrata. Aceste piese postale au avut tiraje mari si au o vechime mica in comparatie cu timbrele postale valoroase si, ca urmare, au valori financiare foarte reduse. Pentru comparatie, primele timbre care au circulat prin lume se mai pot procura, de regula, doar prin licitatii publice, la preturi de mii, zeci de mii, chiar sute de mii de euro, iar maximile si Intregurile postale pot fi cumparate in mod curent din orice tirg filatelic, cu sume modice. Am citit in presa locala ca un colectionar medaliat dispune de mii de Intreguri postale si, in acelasi timp, evalua colectia sa in „declaratia de avere”, prezentata public, la suma de 15 mii de euro; un calcul simplu conduce la valoarea unei piese filatelice din astfel de colectii. Datorita lipsei tot mai acute a pieselor filatelice valoroase, pentru supravietuirea filateliei s-a apelat, in ultimii ani, chiar si la solutia de a accepta in exponate si documente nefilatelice in asa-numita „clasa open”. Asadar, un hobby foarte scump este doar filatelia bazata pe timbrele filatelice foarte vechi. Colectiile prezentate in majoritatea expozitiilor sint cumparate prin renuntarea la banii pentru tigari si nu trebuie pastrate in seifuri bancare. In fapt, aceste colectii isi realizeaza menirea de a fi instructive si, ca urmare, sint mai tot timpul pe circuitul expozitional, asa incit proprietarii nu mai reusesc sa le admire in tihna, acasa.
– De ce filatelia si de cind?
– Eram elev in „scoala generala” si m-au provocat colegii sa colectionam si sa facem schimb de timbre postale. Pastram timbrele Intre paginile cartilor beletristice pentru a nu le plia. Primul meu clasor, unul mic, l-am cistigat ca premiu la loteria plicurilor filatelice. In plicurile cu timbre se aflau si tichete cu cistiguri in materiale filatelice sau cu „mai trage un plic”. Parintii au remarcat ca aveam o ocupatie extrascolara interesanta si mai cu seama utila si mi-au facut cadou (nici nu mai stiu daca parintii sau Mos Gerila, ca Mos Craciun nu ajunsese In Romania) un clasor foarte mare. Timbrele erau frumoase si ne atrageau, iar valoarea pentru schimburile dintre colegi era determinata de marimea timbrului si de distanta pina la tara de emitere. Imi amintesc cu emotie cita dezbatere faceam, noi pustii, pe atlasul de geografie pentru a descoperi tara si a stabili distanta fata de Romania. Tot cu emotie imi amintesc de citeva timbre „mari”, cu elefanti, emise de Laos, timbre care erau vedetele clasorului. Au urmat anii de liceu, filatelia era o activitate prea statica si energia era orientata spre sport, iar in facultate in loc de plicuri cu timbre preferam sa cumpar carti tehnice. Saminta de filatelie era, insa, in germinatie si cumparam toate materialele filatelice emise pentru a marca, la Iasi, aniversarea unor evenimente culturale si tehnice. Sint convins ca filatelia a facut sa incolteasca si apoi mi-a intretinut placerea de a admira frumosul din viata, de a studia, de a fi ordonat, de a aprecia valoarea lucrurilor si de a stabili relatii colegiale bazate pe reciprocitatea sentimentelor. Nu-mi pare rau ca am dedicat filateliei multe zile din viata! A meritat!
– Sinteti atestat ca membru de juriu national in filatelie din 1988, distins cu diplome de onoare si de ecelenta si cu Insigna de aur a Federatiei Filatelistilor din Romania. Aveti 57 de expuneri de colectii si 12 participari internationale, vi s-au decernat medalii în rang aur – nationale, de aur – internationale si vermeil de la Federatia Internationala de Filatelie si sinteti coordonator tehnic general pentru expozitii internationale si nationale. Va considerati unul dintre marii filatelisti ai Romaniei?
– Nu exista o unitate de masura care sa stabileasca valoarea unui filatelist si, ca urmare, nu se pot face ierarhizari valorice ale filatelistilor. A te considera un mare filatelist este fie o dovada de impolitete fata de colegii filatelisti, fie un simptom evident de paranoia. Cred ca se impune sa lamurim problema recompenselor acordate pentru participarea la expozitiile filatelice. Exista tentatia, alimentata cu buna stiinta de cei interesati, de a considera ca o medalie de aur este echivalenta cu primul loc intr-o competitie sportiva. O expozitie filatelica nu este un concurs atletic in care toti participantii pornesc de la linia de start si primii ajunsi la linia de sosire primesc medaliile in ordinea sosirii. Expozitia filatelica este o prezentare a unor colectii filatelice care trebuie sa fie organizate dupa citeva criterii foarte precis stabilite in regulamente acceptate de toti participantii.
Membrii juriului expozitiei nu sint arbitri cronometrori, ci filatelisti instruiti care cunosc regulamentele si apreciaza exponatele conform criteriilor stabilite, acordind puncte precum notele la scoala. Fiecare membru al juriului completeaza cite o fisa de apreciere, se face o medie a punctajelor acordate si, in final, exponatul obtine o nota de la 1 la 100. Toate exponatele cu note cuprinse intre 90 si 100 primesc cite o diploma „in rang” de medalie de aur si, treptat, in descrestere valorica a notelor, in rang de argint-aurit (vermeil), argint, bronz-argintat si bronz. Rezulta, asadar, ca la marile expozitii se acorda sute de diplome in rang de aur, sute de vermeil, argint si asa mai departe. La o expozitie nu exista un singur cistigator, deci nu exista „cel mai bun”! O chestiune de logica ne conduce spre ideea ca un exponat care a primit la o expozitie un anumit numar de puncte va primi acelasi punctaj si la viitoarele participari expozitionale. De regula, un exponat care a fost apreciat de trei ori cu punctaj pentru medalia in rang de aur nu mai este acceptat in competitie si poate participa la o clasa speciala, de onoare, pentru a-si indeplini rolul de vector de instruire. (A consemnat: Petru DONE)
Lasă un răspuns