Incepind de ieri, activitatea celor opt filale din tara, inclusiv cea bacauana, ale societatii Protan a fost sistata. Decizia unicului operator de colectare si neutralizare a deseurilor de natura animala la nivel national a ajuns, pe 14 noiembrie, si la Directia Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau, precum si la institutiile de mediu. „Am avut deja discutii cu agentii economici, producatori sau comercianti de preparate din carne care au fost sfatuiti sa gestioneze cu atentie spatiile frigorifice”, a declarat dr. Sorin Ivanciu, director adjunct DSVSA Bacau.
Problema este insa, grava, sustine acesta, daca nu se va rezolva conflictul la nivel national. „Vor fi afectati, practic, toti agentii economici care au contract cu operatorul, dar, in prima faza, in situatie critica sint, la nivelul judetului Bacau, cele trei abatoare care se pot bloca. Noi putem lua masura de oprire temporara a activitatii acestora. Speram, insa, ca problema sa-si gaseasca rezolvarea la nivel national cit mai repede”, a mai spus Ivanciu. La rindul lor, reprezentantii institutiilor de mediu spera ca Societatea Protan sa revina asupra deciziei de suspendare a activitatii in toate filialele, macar pina la identificarea altor solutii legate de colectarea si neutralizarea deseurilor animale.(Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns