~2 min lectură 0 comentarii

Grecia: Manifestaţii şi greve la Atena, primele în 2012

Redacția Ziarul de Bacău

Mai mult de 10.000 de persoane, conform estimării poliţiei, au demonstrat marţi la Atena împotriva politicii de austeritate, concomitent cu desfăşurarea mai multor greve, mişcări ce marchează prima mobilizare socială din acest an în Grecia.

Aproape 7.000 de oameni au răspuns la apelul Frontului de luptă al muncitorilor (Pame), apropiat partidului comunist (KKE), defilând până la sediul Ministerului Muncii, din centrul capitalei, pentru a denunţa „guvernul plutocraţiei” şi „continuarea măsurilor antipopulare”, aplicate pentru al treilea an consecutiv.

Un al doilea cortegiu de mii de persoane, sindicalişti din sectorul public şi privat, jurnalişti, profesori, angajaţi ai uzinei Hellenic Halyvourgia, aflaţi de trei luni în grevă, au mărşăluit până în piaţa Syntagma, în faţa clădirii parlamentului. „Nu îi vom lăsa să ne ucidă”, „Interzicerea concedierilor, ştergerea datoriei”, „Solidaritate cu greviştii, toţi suntem grevişti”, se putea citi pe pancartele manifestanţilor.

Marţi, sindicatele din întreprinderi, bănci şi transportul în comun din Atena se află într-o grevă de 24 de ore, în timp ce angajaţii din presă, sector lovit puternic de criză, au încetat lucrul pentru 48 de ore.

Manifestaţiile s-au desfăşurat în cea mai mare parte paşnic, o singură persoană fiind rănită în piaţa Syntagma. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.