Implinirea a 162 de ani de la nasterea poetului Mihai Eminescu nu putea trece nemarcata de catre membrii Clubului Seniorilor din cadrul Fundatiei „Constantin Brancoveanu” din Bacau. In cursul zilei de joi, 19 ianuarie, acestia si-au dat intilnire la sediul organizatiei intr-o actiune menita a-l omagia pe marele poet. Dupa vizionarea unui film documentar despre Eminescu, citiva dintre bunicii de la Club, respectiv Paraschiva Bicir, Melania Maciuca, Gina Tutuianu, Vasile Spoiala si Alexandrina Nistor, rind pe rind, au recitat poezii ale autorului, au cintat romante si au prezentat eseuri despre viata si opera lui. La finalul evenimentului, Victoria Leonov, membra de asemenea a Clubului Seniorilor, a tinut sa aminteasca tuturor si de poezia si viata Veronicai Micle. „A fost o intilnire de suflet, la care ne-am simtit toti foarte bine. Pentru urmatoarele zile, pregatim, de asemenea, un program special dedicat Unirii Principatelor Romane, din 24 ianuarie”, a consemnat Cezar Ilie, unul dintre virstnicii beneficiari ai Fundatiei „C-tin Brancoveanu” Bacau. (M. R.)
Mihai Eminescu, nelipsit din inimile bunicilor bacauani de la Fundatia „C-tin Brancoveanu”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.