Un pomicultor din Letea Veche umple judetul cu livezi

I se spune „doctor in pomi” si nu este nicio exagerare, pentru ca este chiar doctor in pomicultura. A fost si ramine „profesorul” multor horticultori incepatori, tineri intreprinzatori sau doar pasionati de livada de linga casa. Sala lui de clasa este, de regula, livada, unde face pe viu demonstratii de taiere la pomi si explica oricui este interest cum se infiinteaza o livada si cum se intretine. L-am insotit de multe ori la orele de “curs”, prin satele si orasele judetului Bacau si l-am vizitat si acasa, adica in propria pepiniera pomicola, pe care a infiintat-o in comuna Letea Veche. Se numeste Florin Acatrinei si administreaza, exact de zece ani, societatea Pom Altoi, o afacere de familie, pentru ca si sotia sa, Delia, este inginer horticultor. Afacerea lor umple judetul cu livezi. Florin are un aer de mucalit, dar despre meseria lui vorbeste serios si nu te lasa pina nu trece prin toate amanuntele.

Florin a ajuns inginer pomicultor printr-un joc al sortii, desi s-a nascut si a crescut in satul Obirsia, intr-o zona in care pomul si vaca erau principalele surse de trai. „Cred ca a fost ca o predestinare – spune inginerul. Initial am sperat sa fiu marinar, m-am si inscris la admitere la un liceu din Constanta, dar m-au respins la proba medicala, desi eu eram sanatos tun”. Peste deal de Obirsia era ferma Godovana, a unui fost IAS. Avea o livada ca un rai pe pamint, desi intr-o zona foarte saraca. „Tata – povesteste Florin Acatrinei – ne lua, de copii, sa-l ajutam la munca, prin livada. Despre mine, fiind ceva mai ager la minte, ii spunea sefului de ferma ca vrea sa ma faca inginer. si tata era pasionat de pomicultura. Era printre putinii batrini ai satului care stia sa altoiasca. Altoia orice pom, pe deal, in ideea ca astfel face o pomana. Dar si eu m-am trezit de mic cu o livada de gutui in fata casei noastre. Pe care, insa, tata a taiat-o, pentru ca nu mai producea. Gutuii aveau, de la un timp, o boala, de leacul careia el nu a dat. si eu am ramas cu aceasta problema nelamurita in minte. Aveam sa ma dumiresc ce era abia la liceul agricol din Podu Turcului, la care m-am incumetat sa ma inscriu dupa esecul de la marina”.

De la marina la cercetare stintifica

Liceul din Podu Turcului nu era atunci atit de renumit ca altele, cum era, de exemplu, cel din Trifesti, de linga Roman. Avea, insa, specializarea horticultura. Acolo s-a inscris viitorul inginer, care atunci credea ca va ajunge viticultor. Pomicultura cam putina se facea in liceu, dar invatacelul era interest de pomicultura si studia mai mult decit i se cerea. “Pentru facultate – spune Florin -, ma gindeam sa dau admiterea la pomicultura, desi viticultura este mai simpla ca materie de studiu. Dar nici in facultate nu am avut parte de o pregatire foarte buna in pomicultura, tot viticultura era mai tare. Oricum, in facultate inveti mai mult teorie si, apoi, nu stiai unde vei ajunge dupa absolvire, la un CAP sau in alta parte.” Asa a si fost. La repartitie, a prins un loc in judetul Bacau, la Ferma Plopana a IAS Traian. De la un coleg de facultate a primit, insa, informatia ca Statiunea pomicola din Bacau angaja un absolvent. A fost un alt semn al destinului sau. „Angajarea la statiune – ne-a declarat Florin Acatrinei – a fost cu peripetii, dar personaje importante din conducerea judetului Bacau m-au sustinut. Eram foarte tinar si nu credeam ca ma voi descurca pe postul de sef de ferma. La statiune ar fi fost altfel. La statiune am fost obligat de situatia ca atare sa revad tot ce invatasem, ba, si mai mult, sa invat in continuare, sa devin un fel de autodidact in a ma perfectiona. Am inceput cu probleme practice, in livezi, despre care mai aveam multe de invatat. Statiunea nu era chiar o scoala in sine, ba mai dadusem, acolo, si peste un stil de conducere cam dictatorial, impotriva caruia eu chiar m-am pronuntat, odata, in mod public, motiv pentru care am si fost admonestat. Eram tinar, fara multa experienta, dar cu spiritul revolutionar propriu tineretii.”

O afacere revelata

La Statiunea pomicola din Bacau a lucrat exact 13 ani, trei luni si trei zile. Munca acolo l-a format pe Florin Acatrinei ca specialist. A urcat toate treptele profesionale, pina la gradul de secretar stiintific. “Eu m-am casatorit tirziu, la 30 de ani – se destainuie Florin. Pina atunci am fost clientul fidel al bibliotecii, al studiului teoretic sau practic. Am lucrat la teme de cercetare, am trecut prin toate laboratoarele. Am avut ocazia sa lucrez si in pepiniera pomicola, dar si la ameliorareea plantelor sau la protectia fitosanitara, la proiecte de agricultura ecologica. Am publicat rezultatele cercetarilor, am participat la simpozioane, inclusiv internationale, unul in Elvetia, altul in Republica Moldova, la schimburi de experienta etc. Din toate invatam cite ceva. Acolo am inceput si doctoratul, pe care l-am finalizat, insa, ceva mai tirziu, Oricum, am fost al doilea doctor in pomicultura din judet.” Cu toate reusitele in plan profesional, material nu era implinit. Salariile erau foarte mici. Statiunea suferea de lipsa de capital, iar patrimoniul ei a si fost divizat. Datoriile cresteau, credite nu se mai puteau lua. Atunci, lucrarile in livada au fost facute intr-un fel de locatie de gestiune: cine taia pomii, cine recolta, primea plata in produse. “Luam cite un hectar-doua de livada in lucru – spune inginerul. Cu banii din salariu plateam echipa de taietori, celelalte lucrari, iarna vindeam merele si recuperam banii. De acolo a aparut si idea mea de a-mi face propria ferma. Eu stiam sa tai pomii, chiar instruiam taietorii. si am ajuns sa lucrez si singur doua hectare. Faceam fata, iar munca aceasta m-a perfectionat si mai mult. Am lucrat asa vreo trei-patru ani. in primavara lui 1998, insa, fiind la lucru, intr-o simbata, zorit nevoie mare de norma pe care mi-o impuneam singur, am avut revelatia ca eu as putea presta aceasta munca in propria mea ferma. Ideea nu m-a mai parasit. stiam ca trebuie sa-mi fac propria pepiniera de pomi. Ma rodeau multe indoieli, dar la fiecare gaseam si raspuns. Socrul meu avea ceva teren in Letea Veche, iar pamint in plus mai puteam gasi tot pe acolo. Puteam aduna materialele de care aveam nevoie, puteam gasi sursa de apa necesara. si voiam sa fac o afacere la vedere, cu toate autorizatiile necesare.”

Ziua slujbas, seara om de afaceri

S-a intimplat, insa, ca unii dintre colegii sai, care lucrau in consultanta agricola (institutie de stat), sa-l cheme alaturi de ei. Era in 1999, dar se afla alaturi de ei si acum. Se potrivea numai bine cu planul sau secret de a infiinta o pepiniera privata. Mai mult, cineva care dispunea de ceva capital, cunoscindu-i intentia, s-a oferit sa intre in afacere. A si facut-o, dar numai prin sustinere financiara, pentru ca in afacere, propriu-zis, nu a mai intrat. “A avut incredere in mine si ca om si ca profesionist – spune Florin. Sustinerea lui a insemnat mult, iar eu am putut porni afacerea. Astfel, am infiintat societatea Pom Altoi doar in familie, eu si sotia mea. Dar, tot timpul am simtit ca cineva, de acolo de Sus, ma ajuta. Am gasit un teren exact cum imi trebuia. Multi ma descurajau, chiar din familie. Eu am continuat, insa, am adus primii puieti de la Buzau si de la Iasi, i-am plantat de o parte si de alta a unui fost canal de irigatii. Faceam si serviciu, la Oficiul de consultanta agricola, iar dupa-amiaza, pina noaptea tirziu, lucram in pepiniera. Am inceput pe un teren de 1.500 de metri patrati. Am inventat plantatoare, sa ne usureze munca, am udat puietii cu apa adunata in fostul canal de irigatii, tot pe baza unor inventii de moment, cu un stavilar artizanal, dar eficient. Ma prindea miezul noptii udind puietii”. Proaspatul om de afaceri a inceput si sa-si prezinte marfa pe piata, desi la inceput nu vindea. S-a facut doar cunoscut. A mizat pe calitatea pomilor. “Practic – a conchis Florin -, in primii ani am lucrat ca persoana fizica, dar in 2002 am infiintat societatea Pom Altoi, un srl. Acum am ajuns la un hectar si jumatate de pepiniera, iar cu asolamentul la circa patru hectare. Nu a fost simplu, am tot schimbat locul, m-au mai si furat, dar am ajuns totusi sa am locatii stabile. Iar de la 4.000 – 5.000 de pomi, initial, am ajuns la aproape dublu. A fost si mai este o perioada buna pentru piata de pomi. Clientii de baza sunt cei care isi construiesc vile si case. Sunt, insa, si unii care si-au infiintat livezi, altii, care deja au livezi au avut nevoie de completari cu pomi tineri. Face mult ca omul, in curtea lui, in gradina lui, sa aiba un pom al lui. Nici un fruct nu e atit de bun ca fructul cules din pomul tau. Cine vrea sa manince cu adevarat sanatos, trebuie sa-si produca singur legumele si fructele. Asa procedez si eu, la mine acasa.”