– zeci de mii de bacuani au ales sa plece la munca in Italia, unii temporar, altii hotariti sa se stabileasca definitiv acolo – exista insa, chiar daca la scara mult mai mica, si italieni care au ales definitiv Romania – unul din ei este Michele, care s-a indragostit de România si s-a mutat in Bacau
Michele, desi s-a nascut in Germania, este italian get-beget. In aprilie 2008, dupa 40 de ani de cetatenie italiana, s-a hotarit sa se mute definitiv in Romania. Mai exact, in Bacau, de unde este sotia lui, Alina, cu care s-a casatorit in urma cu sapte ani. Povestea lor de iubire a inceput in Torino, orasul de care Alina (33 de ani) s-a indragostit in primavara lui 2000, cind s-a dus sa petreaca acolo o minivacanta. Pentru ca i-a placut atit de mult, a decis sa ramina, iar dupa citeva luni, isi gasise deja de lucru. „In septembrie 2000, ne-am cunoscut. Pentru o singura zi, am lucrat intr-o pizzerie, deasupra careia era apartamentul lui Michele. A venit in local, unde l-am remarcat pentru debitul lui verbal”, isi aminteste Alina. A doua zi s-a mutat la o alta pizzerie, unde a lucrat pina in aprilie 2001, dupa care a fost din nou transferata in localul unde il intilnise pe italian. „Pentru mine a fost dragoste la prima vedere. Dar ea era mindra si nu-mi raspundea avansurilor, ceea ce m-a facut sa o iubesc si mai mult. I-am lasat totusi o carte de vizita in speranta ca poate ma va cauta, totusi”, ne-a marturisit si Michele. Si l-a cautat. „Pornise o furtuna groaznica si nu aveam cum sa ajung acasa. Pentru ca el era singurul cunoscut cu masina, mi-am calcat pe inima si l-am sunat, rugindu-l sa ma duca acasa. Acel drum ne-a adus, citeva luni mai tirziu, in fata altarului”, isi aminteste Alina. Mai exact, pe 7 iulie 2002.
De la Torino la Bacau, via Bari
Imediat dupa casatorie, Michele a primit o oferta buna de angajare, in alt oras Italian, Bari, unde cei doi s-au mutat si au locuit pina in aprilie 2008. In 2004, acesta si-a lansat propria afacere (domeniul robotica), astfel incit situatia financiara s-a imbunatatit. Totusi, tinara familie nu-si gasea linistea, chiar daca viata lor se inseninase odata cu venirea pe lume a celor doi copii, Mateo si Michela. „Eram singuri. Bari e foarte departe de Torino, asa ca nu reuseam sa-mi vad parintii mai des decit ii vedeam pe socri, venind in vacante aici, in Romania”, spune Michele. Vizitele in Romania l-au facut pe Mighele sa devina din ce in ce mai atras de ideea de a locui aici. „In 2006 mi-a sugerat sa ne mutam in Bacau. Dorul cumplit de casa si faptul ca el s-a indragostit de Romania si de parintii mei ne-a determinat, intr-un final, sa facem pasul si sa venim de tot aici”, spune Alina. Michele s-a acomodat imediat, fiind o fire pe cit de sociabila, pe atit de agreabila. „Oamenii din Bacau sint minunati. Sint prietenosi si calzi si viata e usoara aici, imi place mult si nu vreau, deocamdata, sa ma intorc in Italia”, a recunoscut Michele, chiar daca intimpina si greutati. „Sufleteste m-am acomodat total, dar ne-am izbit de birocratie. Este un sistem ciudat, incilcit si absurd care speram ca se va schimba. Vreau sa-mi deschid firma si aici, dar nu pot deocamdata, din cauza actelor”, precizeaza bacauano-italianul. In prezent, Michele, Alina si cei doi copii ai lor locuiesc intr-un apartament din municipiu, dar visul lor este sa se mute la tara, unde spera sa-si ridice cit mai repede o casa. Copiii stiu la perfectie limba romana, motiv pentru care s-au integrat imediat la scoala, respectiv gradinita. Familia este inconjurata de prieteni vechi si noi si de dragostea parintilor Alinei. „Toti s-au mirat de ce am ales Romania. Am ales-o pentru ca aici, alaturi de Alina, Mateo si Michela, ma simt, dupa 40 de ani, acasa”, a spus italianul. Michele nu este singurul italian care a ales Romania si, din Romania, Bacau. Datele rezultate in urma recensamintului populatiei din 2002, aratau ca in municipiul Bacau aveau domiciliu stabil 54 de italieni.
Bila Neagra! a zis
Da’ de ce a venit fara par in cap? Unde si l-a lasat?
Cip a zis
Asta este a IV-a etapa din istorie a procesului de romanizare numai sa nu fie ca teoria lui Roesler!
stefan a zis
Felicitari.Cred ca multi romani se vor intoarce acasa si printre ei si multi straini si chiar daca sunt italieni sau din alte natiuni sunt bineveniti pt ca asta inseamna integrare si romania e o tara europeana.