~2 min lectură 0 comentarii

Comisia Europeana ia măsuri pentru a asigura punerea în aplicare în Romania a normelor simplificate ale UE privind fuziunile și divizările

Redacția Ziarul de Bacău

Comisia Europeană a luat măsuri pentru a garanta că 5 state membre (Cipru, Italia, România, Slovenia și Spania) își respectă obligația de a pune în aplicare norme simplificate privind fuziunile și divizările.

Comisia este îngrijorată în legătură cu faptul că aceste cinci state membre nu au reușit să își îndeplinească angajamentele impuse de directiva referitoare la cerințele simplificate de raportare și întocmire a documentației necesare în cazul fuziunilor și divizărilor.

Termenul de punere în aplicare a normelor în cauză a expirat la 30 iunie 2011. De asemenea, Comisia a solicitat Marii Britanii să pună în aplicare acele părți din directivă rămase neimplementate.

Scopul directivei este de a simplifica cerințele privind raportarea și publicarea proiectelor de fuziune sau de divizare. Dacă directiva nu este pusă în aplicare integral în toate statele membre, întreprinderile nu se pot bucura de beneficiile reducerii sarcinii administrative, aduse de directivă. Pentru atingerea acestui obiectiv este necesară punerea în aplicare corectă și la timp a directivei.

Solicitarea adresată de Comisie statelor membre în cauză ia forma unui aviz motivat. În absența unui răspuns satisfăcător din partea autorităților naționale în termen de două luni, Comisia poate deferi cazul Curții Europene de Justiție.

Directiva urmărește să reducă sarcina administrativă suportată de întreprinderile publice cu răspundere limitată din Europa în domeniul fuziunilor și divizărilor, prin:

-reducerea cerințelor de raportare impuse întreprinderilor, în special în cazurile în care acționarii decid că anumite rapoarte nu sunt necesare și în contextul fuziunilor și divizărilor așa-zis simplificate între societăți-mamă și filialele acestora;
-reducerea dublei raportări în cazurile în care cerințele de raportare rezultă și din alte norme UE; precum și
-introducerea posibilității ca întreprinderile să utilizeze internetul și poșta electronică pentru a publica proiectele de fuziune sau de divizare și pentru a oferi acționarilor documentația necesară.

Deși majoritatea statelor membre au pus în aplicare integral prevederile directivei, în cinci state membre – Cipru, Italia, România, Slovenia, Spania – niciuna dintre prevederile directivei nu a fost încă implementată.

În cazul Marii Britanii, directiva nu a fost pusă în aplicare în Gibraltar.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.