~2 min lectură 0 comentarii

Iaşi: Anchetă declanşată în urma unui scandal dintr-un club din zona Copou

Redacția Ziarul de Bacău

Poliţiştii ieşeni au demarat o anchetă după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică şapte persoane, care se aflau într-un club din Copou, au fost duse la spital în urma izbucnirii unui conflict pentru aplanarea căruia a fost nevoie de intervenţia în forţă a trei patrule de poliţişti şi a unui echipaj al Serviciului de Intervenţie Rapidă din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi.

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că scandalul a izbucnit în jurul orei 2,00 şi a fost declanşat de un tânăr de 26 de ani supărat că o fată, în vârstă de 25 de ani, nu a răspuns avansurilor sale. În apărarea acesteia a sărit un prieten, în vârstă de 23 de ani, a declarat, duminică, subcomisar Mădălin Ţăranu, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

Deşi agenţii de pază ai clubului au intervenit pentru a calma situaţia, scandalagiul a lovit patru agenţi de pază cu un cuţit, după care a încercat să fugă.

”Din cercetări a mai rezultat că în timpul altercaţiei, tânăra a folosit un pistol cu bile din cauciuc atât în bar, cât şi afară. În urma incidentului au suferit diverse leziuni şapte persoane, respectiv patru agenţi de pază, agresorul, o tânără din anturajul acestora, precum şi o fată de 20 ani, din Republica Moldova, care se afla în zonă. Agresorul se află internat într-o unitate medicală pentru îngrijiri, urmând ca la externare să fie audiat. De asemenea, au fost identificate şi audiate alte şapte persoane, urmând a se stabili gradul de participare al fiecăreia dintre acestea la conflict. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, port ilegal de armă albă, nerespectarea regimului armelor”, a explicat Mădălin Ţăranu.

Potrivit sursei citate, în funcţie de zilele de îngrijiri medicale, urmează a se dispune şi alte măsuri legale. Ancheta se desfăşoară sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.