Când autocarul a intrat pe podul Rio – Antirrio, un campion al megastructurilor din ultimul deceniu al secolului al XX -lea, care leaga Peloponez de Grecia continentala occidentala, am ramas perplex, am uitat chiar si de mitologia greaca, dar am fost scos din aceasta stare la auzul mitului erotic cu Zeus si muritoarea Semele, cind am aflat ca Dionisos – zeul vinului si al vitei de vie – s-a nascut de doua ori!
Ne continuam drumul spre podul Rio – Antirrio. Spre stânga, printre chiparosi si vile de un alb orbitor, se zarea, cu intermitente, Golful Patra, de fapt, o îngustare spre est a Marii Ionice, care, la rândul ei, este o imensa întindere de apa albastra – verzuie, mediteraneeana, cuprinsa între Grecia ?i Italia.
…În sfirst, ghida Dolaroiu a gasit într-un dosar textul pe care îl cauta: „Podul Rio – Antirrio poarta numele celor doua localitati din Peloponez, respectiv, din Grecia Continentala. Oficial, gecii îl denumesc Harilaos Trikupis, în cinstea primului – ministru, care l-a propus pentru prima oara, în anul 1880. Lucrarile au început în anul 1999 si a fost inaugurat pe data de 7 august 2004, cu o saptamina înainte de deschiderea la Atena a Jocurilor Olimpice”.
…Dupa un viraj larg, autocarul s-a încadrat în linie dreapta spre pod, ca un avion spre pista de aterizare. O priveliste americaneasca, de „big”, care m-a lasat perplex: cite trei benzi pe fiecare sens de circulatie, din care una pentru stationari de urgenta.
…Intrasem pe pamîntul Greciei continentale. O liniste adinca se lasase în autocar. Doar Sofistoc Albanoapte a „spart gheata”:
– Sa ne spuna domnul profesor Tocilescu mitul erotic cu Zeus si Semele, asa cum ne-a promis de multa vreme.
– Zeus s-a casatorit cu Semele, chiar daca era casatorit si cu Hera. Imediat Semele a devenit însarcinata. Hera, geloasa si perfida, auzind de tradarea sotului ei, s-a travestit într-o batrina, care s-a dus la Semele si a convins-o sa ceara lui Zeus ca sa apara în toata spledoarea lui, cu vesminte de aur si inarmat cu fulgere. Zeus i-a îndeplinit ruga într-o clipa, dar, Semele a fost fulgerata pe loc si s-a prefacut în cenusa. Hermes a reusit, totusi, sa salveze embrionul, pe Dionisos, si sa-l predea lui Zeus. Mai marele zeilor si-a facut o incizie în coapsa, unde a introdus acest embrion. La vremea la care Semele ar fi trebuit sa nasca, Zeus a scos din coapsa embrionul dezvoltat perfect normal. Astfel, nascindu-se de doua ori, grecii l-au mai numit pe Dionisos, într-un mod metaforic: Ditirambos, adica „Cel al dublei usi”.
Apoi, Zeus, temându-se de razbunarea Herei, i-a ordonat lui Hermes sa duca bebelusul la palatul din Teba, unde rege era acum Atamas, iar regina – Ino, care tocmai îl nascuse pe Melicerte. Asa ca Dionisos sugea lapte de la sora mamei lui si, de placere, striga: „Evoe”! De el avea grija Mistis, o vrajitoare care a început sa organizeze în cinstea lui serbari nocturne, la care participantii ciocneau paharele cu vin, strigind ca bebelusul Dionisos: „Evoe”!
…Profesorul Tocilescu terminase mitul. O întrebare mi-a trecut prin minte: ce s-ar fi întimplat daca Penteu, regele Tebei, ar fi reusit sa-l ucida pe Dionisos, s-ar mai fi dezvoltrat atit de mult cultul bauturii obtinute prin fermentarea mustului de struguri, iar Alexandru (Pastorel) Teodoreanu ar m-ai fi gasit placerea de a-si scrie propriul epitaf cu nostalgii dionisiace: „Aici doarme Pastorel, / Baiat bun si suflet fin, / Daca treceti pe la el, / Nu-l treziti ca cere vin!”?
Doru CIUCESCU
Lasă un răspuns