~2 min lectură 0 comentarii

La Miercurea Ciuc s-au înregistrat minus 29 de grade Celsius, cea mai scăzută temperatură din ţară

Redacția Ziarul de Bacău

Mercurul termometrelor a coborât, marţi dimineaţa, la Miercurea Ciuc, până la minus 29 de grade Celsius, cea mai scăzută temperatură din ţară dar şi cea mai coborâtă valoare a iernii în Harghita.

Meteorologul de serviciu de la staţia meteo Miercurea Ciuc, Tanko Karoly, a spus că această temperatură a fost consemnată timp de o oră, apoi a început să crească uşor, cu aproximativ două grade.

Foarte frig a fost şi în alte localităţi harghitene. La Joseni s-au înregistrat minus 23 de grade, la Topliţa minus 22, iar la Bucin termometrele au arătat minus 18 grade Celsius.

Jandarmii harghiteni au patrulat, în noaptea de luni spre marţi, în zona gărilor şi autogărilor din judeţ şi au condus la adăposturile de noapte cinci persoane, iar pentru alte cinci au asigurat, prin contribuţia proprie, servirea mesei.

De asemenea, prefectul Harghitei Ladányi László Zsolt, a solicitat primăriilor să acţioneze pentru evitarea oricăror situaţii care ar putea pune în pericol vieţi omeneşti. Autorităţile trebuie să identifice persoanele fără adăpost, precum şi cele care nu au încălzire în locuinţe. În oraşe acestea vor fi transportate la adăposturi, iar la sate – primăriile se vor îngriji pentru încălzirea locuinţei.

Cea mai scăzută temperatură a lunii februarie, în Harghita, a fost de minus 35 de grade Celsius şi a fost înregistrată la Miercurea Ciuc în anul 1987. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.