Centrul de cercetare „Tudor Vianu” al facultatii de Litere din Universitatea Bucuresti a organizat la începutul acestei luni o conferinta pe tema „Literaturile nationale în epoca globalizarii. Problema canonului” la care au participat nume mai mult sau mai putin ilustre din universitatile lumii, din Iran pina în Canada, într-un efort laudabil de a stabili un nou canon care sa defineasca literatura lumii. Notiunile-cheie ce apar în argumentarile participantilor sint sugestive pentru un nou mod de a întelege construirea identitatii culturale: „piata de bunuri simbolice”, „brand cultural”, „literatura globala”, „recitire” / „rebranduire”, „negociere”, „patrimoniu cultural” etc. Chiar titlul proiectului: „LIRCO – Literatura ca brand national” l-ar fi facut pe Tudor Vianu, patronul spiritual recunoscut de universitarii bucuresteni, sa ridice mirat o sprinceana si sa întrebe ce legatura are „brandul” cu literatura. Dar sa trecem!
Una dintre cartile „canonice” ale literaturii noastre este „Literatura universala si literatura nationala” a lui Tudor Vianu. De ce sa vorbim de „literatura globala”, cind avem un concept teoretizat chiar de Tudor Vianu? Conceptul de „globalizare” este eminamente economic, este o grava eroare sa-l extindem la literatura, la cultura în general. Istoricul literar se transforma într-un clovn atunci cind pretinde o „rebranduire” a literaturii în numele unui hazliu „prezenteism” (sic!), asa cum face Nicolae Manolescu. Mai grav este sa-l consideri pe Mihai Eminescu „un produs refuzat la export” (Ioana Both, Universitatea „Babes-Bolyai”), cind nu-i problema românilor ca Eminescu nu-i receptat la valoarea lui în alte literaturi, ci este problema lor. Ungurii îsi sanctifica poetul national si nu cred ca Sandor Petöfi este mai citit în Europa decit Mihai Eminescu. Problema „canonului” literaturii nationale, mai ales cind este vorba de programa scolara, nu trebuie discutata din perspectiva „brandului national”, ci totdeauna trebuie avuta în vedere educatia patriotica a elevilor. Hulita imediat dupa 1989 datorita faptului ca a fost asociata cu national-comunismul, educatia patriotica a fost apoi sistematic marginalizata în scoala pe motiv ca astfel ne integram mai usor în Europa, ba chiar a fost înlocuita cu asa zisa „constiinta identitara”, ca si cum noi am fi niste minoritati nu numai în Europa, ci chiar si în România! Denigrarea lui Eminescu, înlocuirea marilor noastre valori cu autori de duzina care „se vind bine pe piata de bunuri simbolice” în numele unui „prezenteism” absurd atunci cind vorbim de educatie, chiar înlocuirea educatiei, mai ales a educatiei patriotice prin teste pe calculator cerute de Uniunea Europeana reprezinta pericole, chiar un atentat la fiinta noastra nationala. Stiu ca Alvin Toffler spune: natiunea a aparut în zorii „celui de al doilea val” si dispare cind omenirea intra în „al treilea val”. Poate are dreptate, dar identitatea patriotica a oamenilor, vreau sa spun constiinta faptului ca ei duc mai departe mostenirea unor parinti, a existat si înainte de aparitia statelor nationale, va exista mereu, atita timp cit ea este înscrisa în codul genetic, atita timp cit „matricea stilistica” descrisa de Lucian Blaga îsi va pune amprenta pe tot ce populeaza „poesfera”, cum spune Al. Husar. Problema ridicata de universitarii adunati la Bucuresti este una reala, doar solutiile propuse sint gresite, deoarece aplica – as zice marxist! – concepte economice, sau cel mult politice, la cultura, obtinind un alt fel de realism socialist. Patriotismul nu trebuie sa fie „de raft” cum spunea un cotidian central comentind una dintre aberatiile vrajmasului, el nu se exprima nici prin serbari populare cu tuica fiarta si iahnie de fasole; el trebuie sa defineasca cea mai profunda, mai sfinta zona a sufletului nostru. Una dintre cele zece porunci spune: „Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamintul pe care Domnul Dumnezeul tau si l-a dat sie” (Iesirea, 20, 12).
Hulirea marilor noastre valori culturale este un pacat de moarte!
Ioan NEACSU
Stefan a zis
Excelent articolul!
D-le profesor, incet, incet, poate revenim la matca normalitatii pe care ne-am grabit (si eu si dumneavoastra, in urma cu 15-20 de ani) sa o negam.
E buna si „mintea de pe urma”…