Intesa Sanpaolo Bank a incheiat o conventie cu Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, cu Agentia de Plati si Interventie in Agricultura (APIA) si Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) pentru finantarea capitalului de lucru necesar la desfasurarea activitatilor curente de catre beneficiarii ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar in favoarea bunastarii pasarilor, respectiv a bunastarii si protectiei porcinelor.
Astfel, banca pune la dispozitia fermierilor care detin adeverinte eliberate de APIA si respecta criteriile de eligibilitate specifice produsului, un credit pe termen scurt care reprezinta pina la 80% din valoarea ajutoarelor de stat cuvenite acestora.
Creditul este acordat in conditii financiare deosebit de avantajoase pentru beneficiari, urmind a fi rambursat integral in momentul incasarii de catre fermieri a ajutoarelor de stat din partea APIA. Structura de garantii aferente facilitatii de creditare este, de asemenea, una simplificata. (Petru DONE)
Lasă un răspuns