La sedinta extraordinara a Consiliului Local Onesti, care va avea loc miine, se vor dezbate mai multe proiecte initiate de alesii PNL si PD-L, printre care si cel referitor la introducerea sistemului de incalzire cu ajutorul panourilor solare. Conform proiectului, noul sistem de incalzire va fi introdus la toate unitatile de invatamint din Onesti, inclusiv la gradinite. Consilierul liberal Cezar Olteanu, presedinte al PNL Onesti, ne-a precizat ca noua tehnolgie de utilizare a energiei solare a mai fost aplicata in Romania, iar rezultatele au fost foarte bune. „Noi dorim sa promovam o hotarire pentru introducerea sistemului de incalzire cu panouri solare, pentru a putea accesa fondurile guvernamentale, gestionate de Administratia Fondului de Mediu”, ne-a spus Cezar Olteanu. Panourile solare au fost folosite inca de acum trei ani, in unele orase, cum ar fi Mangalia, unde sute de apartamente beneficiaza de apa calda si caldura prin utilizarea acestui sistem, care presupune preturi mai mici.
La sedinta de miine se vor mai discuta si proiectele referitoare la firma de termoficare din oras, Termon CT SA, unde situatia nu este lamurita in totalitate, ca urmare a unor procese deschise de primarul Emil Lemnaru, impotriva legislativului onestean. (George MARTIN)
gigel a zis
In curind toti cei legati la sistemul centralizat se vor incalzi de la soare…