Membrii Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR) vor continuarea dialogului inceput, in acest an, cu reprezentantii institutiilor statului de care depinde activitatea din domeniul lor de activitate si rezolvarea problemelor acute care s-au adunat in ultima perioada de timp. Ei au formulat aceste probleme la Adunarea Generala a Ligii, care a avut loc saptamina trecuta, la Buzau. Noua conducere a Ligii aleasa cu acest prilej, presedintele LAPAR, Laurentiu Baciu, si cei 15 membri ai Consiliului Director, au fost mandatati in acest sens de membrii organizatiei.
O intilnire cu noul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, a doua de la preluarea mandatului de ministru, este asteptata chiar in aceasta saptamina. Stelian Fuia s-a numarat, de altfel, printre primii oficiali ai statului care l-au felicitat pe Laurentiu Baciu pentru alegerea in functia de presedinte al LAPAR. Discutiile se vor axa, ca si la precedentele intilniri cu ministrii Finantelor si Agriculturii, din luna ianuarie, pe problema subventiei pe suprafata de teren lucrat, care a fost diminuata, anul trecut, cu 42 de euro. Consiliul Director al Ligii a considrat ca nu trebuie sa se renunte la aceasta suma, pentru ca subventia intreaga a fost aprobata de Comisia Europeana. „Am mai prezentat autoritatilor si vom relua discutiile – a spus Laurentiu Baciu – pe problema subventiei la motorina, care nu a mai crescut, chiar daca pretul motorinei a fost majorat, dar si pe problema returnarii TVA, foarte greoaie si supusa chiar unor abuzuri din partea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Autoritatile au aflat, deja, si ca fermierii sint tot mai ingrijorati de modul in care este tratata problema sistemului de irigatii, dar si de problema instrainarii terenurilor agricole, prin acceptul ca strainii sa poata cumpara teren agricol in Romania. Autoritatile s-au aratat de acord cu fermierii fata de aceste probleme, dar rezolvarea lor apartine viitorului.” Fermierii cred ca politicienii sustin degeaba ca agricultura poate fi un punct forte in strategia nationala de dezvoltare, daca agricultorii nu sint ajutati de stat. „Daca noi am ajunge la productii de 6.000 de kilograme la griu si la 7.000 – 8.000 la porumb, posibil la potentialul Romaniei – au spus ei -, am putea chiar exporta, dupa asigurarea consumului intern, 30 – 40 de milioane de tone de cereale. Acum, nu ajungem la 20 de milioane. Pentru aceasta este nevoie de o strategie de dezvoltare a agriculturii. Statul mai mult ne-a incurcat, pina acum, decit ne-a ajutat. Cerealele noastre pleaca, insa, din tara cu un pret si se intoarce cu altul si apelam foarte des la importuri. Facem profit fermierilor din strainatate.”
Se pregateste Conferinta Nationala a LAPAR
Membrii LAPAR vor relua dezbaterea unor astfel de probleme si la Conferinta Nationala „Zece ani de activitate a LAPAR”, din luna martie. Conferinta isi propune sa analizeze cum se coreleaza reformele propuse de Politicile Agricole Comune ale Uniunii Europene pentru perioada 2014 – 2020 cu strategiile proprii ale fermierilor romani. Printre cei 600 – 700 de invitati se numara presedintele Romaniei si primul-ministru, membri ai comisiilor de agricultrura din Parlament, parlamentari, membri ai Guvernului, reprezentanti ai ministerelor cu implicatii in agricultura, reprezentanti ai unor organizatii profesionale si stiintifice din domeniul agricol, reprezentanti ai ambasadelor straine la Bucuresti si ziaristi. „Vrem sa demonstram institutiilor statului – a precizat presedintele LAPAR – ca noi, agricultorii, sintem o forta, si ca daca vom ajunge la performante in agricultura bugetul Romaniei se va alimenta mai mult de aici.”
Agricultorii vor si reprezentare internationala
De asemenea, LAPAR isi doreste din nou o reprezentare internationala a agricultorilor romani. Aceasta era posibila, pina acum citva timp, prin Federatia Nationala a Producatorilor Agricoli din Romania (FNPAR), din care facea parte, dar care nu-i mai reprezinta interesele si nici nu mai are reprezentant in organizatia europeana a fermierilor si structurilor cooperatiste de asociere in agricultura COPA – COGECA. Romania este, de altfel, singura tara din Europa in aceasta situatie. „Noi avem nevoie sa ajungem acolo – a spus Laurentiu Baciu. LAPAR ia astfel initiativa de a infiinta o confederatie patronala agricola care sa ne reprezinte interesele si pe plan international. Am luat legatura cu cele mai active asociatii profesionale din tara, care ar dori o confederatie pe scheletul FNPAR, dar fara actualul ei presedinte. Dupa Conferinta Nationala a LAPAR ne vom intilni pentru a pune bazele noii confederatii.”
Lasă un răspuns