Noaptea de Sfîntul Andrei este una dintre cele mai importante din an,pentru vrăji și farmece. Fetele măsoară nouă ceșcuțe pline cu apă și le toarnă într-o strachină, care se pune sub icoană. A doua zi, în zori, se măsoară din nou, cu aceeași ceșcuță, apa din strachină. Dacă va mai rămîne pe fundul vasului apă, fie și cîteva picături, atunci fetele vor avea noroc, însă dacă ultima ceșcuță va rămîne neumplută cum trebuie, atunci cu sigurață nu vor avea noroc și nu se vor mărita în anul ce vine. În noaptea de Sf. Andrei, ca să-și viseze ursitul, fetele de măritat își pun sub cap 41 de boabe de grîu. Dacă visează că cineva le ia grîul, cu sigurață anul viitor, sărbătoarea de Sfîntul Andrei le va găsi măritate.
Un alt obicei popular spune că, pentru a-și visa ursitul, fetele trebuie să își prepare o turtiță pregătită din nouă coji de nucă de sare și nouă coji de nucă de făină, amestecate cu apă adusă noaptea de la fîntînă, cu gura. Dacă peste noapte un băiat va veni în vis să le potolească setea, atunci acela va fi ursitul.
Fetele mai fac un colac din pîine dospită, în mijlocul căruia pun un cățel de usturoi. Colacul este așezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămînă. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, fata va ști că norocul nu o va ocoli în anul care vine. Unele fete merg în această noapte la fîntînă, aprind acolo o lumînare de la Paști și o coboară în fîntînă cu ajutorul găleții. Cînd luciul apei se luminează de la flacăra lumînării, fata zice: „Sfinte Andrei, scoate-i chipul în fața apei, ca în vis să-l visez, ca aievea să îl văz!”. Atunci, apa din fîntînă se tulbură și fata își vede, se spune, chipul ursitului.
În seara Sfîntului Andrei, toți ai casei, mai ales fetele mari și băieții,
seamănă grîu în cîte o strachină sau glastră cu pămînt. Cel căruia îi va rărsări mai bine grîul și va crește mai frumos, acela va fi cel mai sănătos și mai frumos din familie.
Usturoi miraculos
Tot în seara de 30 noiembrie, se adună la o casă mai mulți flăcăi și
fete și pun pe o masă mai multe căciuli de usturoi, împrejmuite cu
tămîie, smirnă și cîteva lumînîri de la Paști, aprinse. Pun apoi pe masă diferite feluri de bucate, mănîncă, vorbesc și rîd în toată voia bună, pînă cînd apar zorii zilei. Fetele își împart între ele usturoiul, pe care îl duc a doua zi la biserică, pentru a fi sfințit de preot, iar după ce îl aduc acasă, îl pun pe policioara de sub icoană, și îl folosit la nevoie pentru făcut tot felul de descîntece de dragoste. În alte zone se mai păstrează și acum obiceiul păzitului usturoiului. Într-o casă de gospodar se strîng 10-12 fete, avînd fiecare cîte o pîine, trei căpățîni de usturoi, un fir de busuioc, legate cu o ață roșie și o sticlă de rachiu. Aceste lucruri se pun pe o masă într-un colț al casei și se acoperă cu o broboadă roșie. Lîngă lucruri se așează un sfeșnic cu o lumînare aprinsă, care arde de cu seara și pînă în ziuă. Lîngă masă, una în dreapta și una în stînga, stau de strajă două femei în vîrstă care trebuie să supravegheze să nu se fure din lucruri ori să nu pună cineva mîna pe ele. Băieții și fetele stau și petrec pînă în zori, iar cînd s-a făcut ziuă, hora este jucată afară. Un flăcău joacă în mijlocul horei toate lucrurile fetelor, păzite de bătrîne. După joc, fetele își iau lucrurile și le împart flăcăilor. Pîinea se mănîncă, rachiul se bea, iar usturoiul se păstrează. Cînd vitele sînt bolnave, li se dă să mînînce dintr-un mujdei făcut din acest usturoi cu borș sau vin, iar animalele se însănătoșesc. Dacă se fură din usturoi, fetei nu-i va merge bine. Usturoiul păzit este semănat primavara, însă cîteva căpățîni mai sînt păstrate pentru a fi luate atunci cînd se pleacă la drum lung. De la păzitul acestui usturoi s-a născut și zicala: „Parcă a păzit usturoiul”, spusă, de regulă, celor care au petrecut o noapte fără somn.
În tradiția populară, ziua Sfîntului Andrei este cunoscută și ca Ziua lupului, Lupăria sau Gădinetul șchiop. Se credea și încă se mai crede și acum că, în ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, își poate îndoi gîtul țeapăn și nimic nu scapă dinaintea lui. De aici și credința că în acestă zi își vede lupul coada. De Sfîntul Andrei nu se lucrează nimic prin casă, pentru a nu veni lupii să atace vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci și pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum în ziua cînd pornește lupăria.
În noaptea de 30 noiembrie lupii se adună, iar Sf. Andrei împarte prada, pentru iarna care începe, fiecărui lup. Pentru ca în anul care urmează gospodăria să fie apărată de lupi, se obișnuiește și astăzi, la țară, să se ungă țărușii de la poartă, ferestrele și pragul ușilor cu usturoi. În unele părți se ung cu usturoi chiar și fîntînile. Alți gospodari fac o cruce de ceara și o lipesc la cornul din dreapta al animalelor din gospodărie, însă numai la cele de parte bărbătească: boi, berbeci, armăsari, țapi. Nu se matură toată ziua, nu se dă gunoiul afară, nu se face curățenie prin grajduri, nu se piaptănă, se feresc animalele de zgîrieturi, nu se face pomană și nu se dă nimic cu împrumut. Dacă stăpînii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia.
Se spune că „la Sfîntul Andrei, crește ziua cît bobul de mei”. În
această noapte, toate animalele vorbesc între ele, dar nu este bine să fie ascultate. La miezul nopții se deschid cerurile și, acompaniați de cîntecele cocoșilor, coboară îngerii înarmați, alungînd strigoii și toate celelalte duhuri rele. Se spune că, dacă în această noapte luna va fi plină și cerul senin, iarna va fi cu moină. Dacă luna va fi plină și cerul întunecat, dacă va ninge sau va ploua, peste iarnă vor fi zăpezi mari și grele. De la această zi și pînă la Crăciun, gospodinele nu mai țes în război și nu mai torc, de frică să nu se supere Maica Domnului pe ele. (E. SOLOMON)
Lasă un răspuns