Aceasta rubrica etaleaza cele mai bune rezultate, cele mai importante actiuni si cele mai mari efecte pe care o societate comerciala, o organizatie sau o institutie, chiar si o personalitate sau alta, le-au obtinut s-au le-au produs pe parcursul unei perioade in judetul Bacau. Facem, saptaminal, de vineri pina joi, o selectie a celor mai importante evenimente economice ori social-politice cu efect asupra dezvoltarii economice a judetului mai ales la vreme de criza economica si financiara. Asadar, pentru aceasta perioada:
1. Romeo Stavarache – Pentru prestatia sa in Parlamentul European, in calitate de raportor al Comitetului Regiunilor pentru Regulamentul European privind Fondul de Coeziune 2014 – 2020, unde a prezentat recomandarile autoritatilor regionale si locale cu privire la propunerea regulament a Comisiei Europene.
2. Viorel Ilie – Pentru desemnarea in echipa de trei ambasadori ai Clubului Primarilor, concept lansat de Asociatia “Orase Energie Romania”.
3. Grigore Horoi, Tatiana Cimpoesu, Ana Antochi, Gabriela Crainiceanu si Dan Ivan – Pentru alegerea in Consiliul de Administratie al Grupului Agricola Bacau, in functiile de presedinte, vicepresedinte, respectiv de membri ai consiliului.
4. Biconstruct Baron Navodari – Pentru semnarea contractului de finantare in proiectul de dezvoltare a firmei, prin care aceasta isi propune crearea de locuri de munca in judetul Bacau. Valoarea proiectului este de aproape doua milioane de lei, iar finantarea se face prin Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice. Firma activeaza in domeniul fabricarii articolelor de material plastic pentru constructii.
5. Digcom Construct Podu Turcului – Pentru lansarea proiectului “Dotare microintreprindere cu utilaje de constructie”, cofinantat prin Programul Operational Regional, in valoare totala de peste un milion de lei. (Petru DONE)
Lasă un răspuns